Eugen CIZEK
Istoria literaturii latine, 2 vol.
Editia a II-a revazuta si adaugita
Editura Corint, Bucuresti, 2003, 886 p.
Intr-un peisaj cultural dominat de pulsiunile criticii, literatura momentului se dezvolta adesea paralel, incrucisindu-se subteran in optiuni cu evaluarile (fatalmente lipsite de volumele perspectivei) ale primelor intimpinari. La antipozi ne apare cealalta literatura, a trecutului inchis. Acea literatura incapabila sa mai evolueze, pentru ca, pur si simplu, nu mai exista. Am ales doua dintre situatiile extreme, pentru ca acestea vorbesc cel mai bine despre statutul, ca si despre conditia complexa – as indrazni sa spun, proteica – a acelei stiinte inefabile si sinteze epice care este istoria unei literaturi.
Exista, oare, doua feluri de istorii ale unei literaturi? Probabil ca exista chiar mai multe. Ne intereseaza, aici, doar situatiile cele mai relevante, poate singurele cazuri cu adevarat relevante. Si anume, cum observam, chiar extremele.
Una este data de literatura contemporaneitatii. Istoria unei astfel de literaturi vine sa tulbure adinc apele acelei literaturi insesi. Pe un alt plan, si schimbind ceea ce trebuie schimbat, istoria contemporaneitatii unei literaturi ridica, in intensitate, dar – aproape straniu – si ca problematica, aceleasi dificultati ca istoria originilor literaturii in cauza: extremele se ating… Cind se poate vorbi de inceputul unei literaturi si/sau – in paralel – al unei culturi literare mi se pare, de pilda, o intrebare isomorfa cu aceea prin care se incearca delimitarea cronologica a debutului unei literaturi contemporane: in ambele cazuri este vorba, intre altele, de un prag.
Cu totul altfel stau lucrurile in ceea ce priveste istoria unei literaturi disparute. Cele ale Antichitatii ofera un exemplu nu doar semnificativ, ci de-a dreptul paradigmatic. Mai
