Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul UNPFA la Târgu Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 18 mai 2006 ·

Ambasadorul Fondului ONU pentru populaţie, Dr. Peer Sieben (foto) s-a aflat timp de trei zile la Târgu Mureş. Motivul vizitei este unul cât se poate de onorant. În Târgu Mureş, funcţionează unicul Centru pentru Prevenirea, Monitorizarea şi Combaterea Violenţei în Familie, fiind un judeţ ţintă pentru UNFPA încă din anul 2000. În cele trei zile de monitorizare a activităţii, Dr. Sieben a vizitat, s-a întâlnit cu medicii de familie şi a participat la o dezbatere tematică cu femei din mediul rural.

"Progresele înregistrate până acum sunt evidente. 176 de medici de familie din zonele rurale şi urbane, au fost instruiţi special pentru furnizarea informaţiilor legate de contracepţie şi acordarea de contraceptive gratuite, populaţiei. Aceştia acoperă acum 70 la sută din suprafaţa judeţului. Rata avorturilor a scăzut drastic, asta însemnând pe lângă reuşirea conşientizării populaţiei şi economii însemnate de bani, de echipamente şi de resurse. Sperăm doar că aceşti bani se vor întoarce tot în sistemul sanitar, unde sunt foarte multe lucruri de făcut", a spus Peer Sieben, Ambasadorul Fondului ONU pentru Populaţie.

Oaspeţi la instrucţie

Exemplul reuşit al activităţii din Târgu Mureş va fi preluată şi de alte judeţe ale ţării. Zilele acestea va sosi o echipă de specialişti din republica Moldova pentru a se instrui şi pentru a vedea cum funcţionează o asemenea activitate. Violenţa în familie, este un fenomen, din păcate constant la nivel global. În ultimele 12 luni, 30 la sută din femei au cerut ajutor în urma violenţelor pe care le-au suferit în familie. "Suntem fericiţi că în judeţul Mureş avem alături oameni competenţi şi dăruiţi, care desfăşoară o muncă neîntreruptă pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie". a mai spus Peer Sieben. Violenţa izbucneşte în special acolo unde educaţia lipseşte. Comunităţile rome din Pănet, din Sângeorgiu de Mure

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 19 minute
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 4 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 40 minute
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 7 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 3 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

UPDATE - România a câştigat cu 2-1 meciul amical cu Republica Moldova

News.ro acum 33 minute
Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1, selecţionata Republicii Moldova, într-un meci amical. A fost primul meci disputat între cele două reprezentative în România, care va conta în palmaresul oficial. Româ

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum o ora
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraţilor e jalon în PNRR. Sper că la următoarea şedinţă a CCR se va închide acest subiect

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţ

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
Iasi
acum

11°
joi

11°/12°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

10°
joi

8°/17°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°