ianuarie 2007.Cei doi oficiali europeni au sugerat, la o întâlnire cu preşedinţii celor două Camere, cu şefii comisiilor parlamentare de politică externă şi integrare europeană, că o ianuarie 2007.
Cei doi oficiali europeni au sugerat, la o întâlnire cu preşedinţii celor două Camere, cu şefii comisiilor parlamentare de politică externă şi integrare europeană, că o schimbare la nivelul Executivului până la începutul anului viitor ar putea aduce deservicii României. "Nu voi intra în chestiuni de politică internă, dar vă voi încuraja să menţineţi un consens general în privinţa integrării europene a ţării dumneavoastră. Stabilitatea politică este extrem de importantă, mai ales în această fază, dar este foarte important ca această stabilitate să existe şi după 1 ianuarie 2007. Sigur, după aceea, se pot face schimbări la nivelul guvernului", a declarat Barroso, citat de surse participante la discuţiile cu parlamentarii. Şeful CE a vorbit, în context, despre situaţia Bulgariei, pe care instabilitatea politică din ultima vreme nu a ajutat-o deloc în procesul de integrare.
Oficialii europeni au avut şi observaţii precise în legătură cu câteva măsuri pe care puterea de la Bucureşti nu a reuşit să le adopte până în prezent. Potrivit preşedintelui Camerei, Bogdan Olteanu, şi lui Cristian Rădulescu, liderul deputaţilor PD, Jose Barroso şi Olli Rehn le-au cerut parlamentarilor să promoveze cât mai repede Statutul minorităţilor naţionale, legea finanţării partidelor politice, precum şi actul normativ care reglementează înfiinţarea Agenţiei de Integritate Morală, instituţie responsabilă cu verificarea declaraţiilor de avere ale demnitarilor. Liderii puterii s-au grăbit să dea asigurări că problemele punctate de cei doi oaspeţi vor fi rezolvate cu siguranţă. "Trebuie să avem în vedere faptul că, pentru a exista o construcţie corectă şi să nu ajungem în situaţia în care