Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revolta aviară

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 18 mai 2006 ·

Mai mulţi locuitori de pe o stradă din Codlea, unde a fost instituită carantină, au protestat împotriva autorităţilor. Patronul firmei Drakom a fost arestat pentru 24 de ore. Cei 6 muncitori ai firmei, daţi dispăruţi au fost găsiţi. Mai mulţi localnici de pe strada Plopilor, din municipiul Codlea, unde a fost institută carantina în urma descoperirii virusului gripei aviare, au încercat, miercuri la prânz, să forţeze cordonul de jandarmi în încercarea de a părăsi zona. Oamenii sunt revoltaţi pentru că nu mai pot părăsi strada. Localnicii mai spun că vor să părăsească zona pentru că nu au alimente şi acuză autorităţile că îi discriminează pentru că sunt rromi. Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a luat decizia arestării preventive a patronului firmei Drakom Silva, Vasile Dardală, pentru 24 de ore. Acuzaţiile care i se aduc sunt răspândirea de boli la animale şi falsificarea de alimente şi alte produse. Procurorii au în cercetare trei dosare ce vizează focarul de gripă aviară de la Codlea. Cei şase muncitori ai fermei Drakon, daţi dispăruţi, au fost găsiţi miercuri seară. Toţi cei şase au fost luaţi în primire de medici şi transportaţi la Spitalul din Făgăraş, unde a fost amenajat un corp special la Secţia de Boli Infecţioase. În aceeaşi secţie mai sunt internate alte 9 persoane, angajate ale aceleiaşi ferme. (B.B.)

Mai mulţi locuitori de pe o stradă din Codlea, unde a fost instituită carantină, au protestat împotriva autorităţilor. Patronul firmei Drakom a fost arestat pentru 24 de ore. Cei 6 muncitori ai firmei, daţi dispăruţi au fost găsiţi. Mai mulţi localnici de pe strada Plopilor, din municipiul Codlea, unde a fost institută carantina în urma descoperirii virusului gripei aviare, au încercat, miercuri la prânz, să forţeze cordonul de jandarmi în încercarea de a părăsi zona. Oamenii sunt revoltaţi pentru că nu mai pot părăsi strada. Localnicii mai sp

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 6 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 2 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 2 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 5 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraţilor e jalon în PNRR. Sper că la următoarea şedinţă a CCR se va închide acest subiect

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţ

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°