Demişi şi daţi pe mâna parchetului
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri că cei doi şefi ANSV demişi, precum şi responsabilii din judeţul Braşov, unde a apărut ultimul focar de gripă aviară, au dat dovadă „de o iresponsabilitate criminală”. El a precizat că a semnat încă din cursul serii de marţi ordinul de demitere a preşedintelui ANSV Ion Agafiţei şi a adjunctului acestuia, Dan Marcu. „Mai departe mă aştept ca procuratura să facă investigaţiile necesare, să stabilească vinovaţii şi să transmită dosarul în instanţă cât mai urgent”, a spus Tăriceanu.
Aviara afectează pregătirea elevilor
După ce la începutul săptămânii Inspectoratul Şcolar a interzis activităţile extradidactice, de ieri măsurile de precauţie au fost sporite. La intrarea în unităţile şcolare au fost amplasate covoraşe cu soluţie dezinfectantă. Profesorii care locuiesc în zonele de focar, dar predau în alte localităţi, nu mai merg la muncă, ei fiind supliniţi de dascăli localnici. Aceeaşi situaţie e valabilă şi pentru profesorii care nu pot merge la şcoli, având domiciliul în afara zonelor de focar. De altfel, nici elevii care nu învaţă în localitatea declarată în carantină sau care ar trebui să facă naveta la şcoli din zona de focar nu vor mai merge la ore. Inspectoratul Şcolar a anunţat că şcolarii vor urma cursuri intensive de recuperare a materiilor după încetarea perioadei de carantină.
Carne de la Pati Prod, ambalată la Avicod
Protecţia Consumatorului a continuat acţiunile de confiscare a mărfii din magazine. După 50 de acţiuni de control, la agenţii economici din Făgăraş şi Braşov, inspectorii au mai descoperit un singur loc care mai deţinea carne livrată de fermele declarate focare de gripă aviară. SC Districarm SRL Braşov deţinea 230 kg carne pasăre de la Pati Prod şi ambalată la Avicod SA Codlea. Întreaga cantitate a fost trimisă la SC P