Nu este un semn bun cînd demnitarii recurg la limbajul fabulelor pentru a descrie relaţiile dintre ei, pînă atunci parteneri de dialog. Pe 10 mai, într-un discurs despre starea naţiunii, Putin a răspuns agresiv atacului declanşat de vicepreşedintele american, Dick Cheney, la Vilnius. În discursul ţinut în faţa şefilor de stat europeni, Cheney a spus că în Rusia "restrîngerea drepturilor omului şi întrebuinţarea resurselor de energie ca instrumente de intimidare sau de şantaj nu pot fi justificate de nici un interes legitim (...) şi nimeni nu poate justifica acţiunile care subminează integritatea teritorială a unui vecin sau dăunează mişcărilor democratice". Fără să-l numească pe Putin, afirmînd că "Rusia nu e condamnată să devină duşmanul nostru, ea poate fi un partener strategic şi un prieten de încredere", Cheney a intrat pe terenul faptelor şi nu pe cel mistic al sentimentelor, preferat de preşedintele Bush cînd îl privea pe Putin în ochi.

Într-un discurs consacrat în principal iubirii (problemei natalităţii), Putin a declarat că nu-l sperie ameninţările "tovarăşului lup care mănîncă, nu ascultă de nimeni şi nici nu are intenţia s-o facă. Unde piere tot patosul apărării drepturilor omului, al democraţiei cînd e vorba de apărarea propriilor interese?". Sub forma lui de purtător al căştii coloniale, interesele "unchiului" au mai fost demascate cu prilejul revoluţiei portocalii din Ucraina, în decembrie 2004. Putin a regăsit repede patosul discursului de mare putere, promiţînd că va spori bugetul Apărării, pentru a face faţă "cursei înarmărilor, în plină acceleraţie". Nu au fost evocate manevrele cu preţul gazului şi al petrolului, intenţiile de construcţie a unor conducte care favorizează unele ţări şi le ocolesc pe altele. Dacă se ştie cine e lupul, lista mieilor rămîne deschisă.

Desigur, poziţia de pe care Statele Unite îşi exersează dreptul la crit