Cu foarte putine exceptii, pentru majoritatea festivalurilor autothone intitulate „internationale“, vocabula inseamna prezenta unei trupe din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria sau Bulgaria. Utilizat fortat, poate pentru a atrage fonduri mai consistente, poate pentru a impresiona publicul si specialistii, termenul isi pierde valoarea etimologica odata cu anuntarea programului, cind descoperi ca e vorba mai degraba de o participare straina. Una dintre exceptiile pomenite, care isi justifica din plin titulatura, este Festivalul Shakespeare de la Craiova. International in cel mai cuprinzator sens al notiunii, el aduna, o data la doi ani, cit mai mult din ceea ce s-a realizat mai semnificativ in lume, pornind de la textele „marelui Will“.
Anul acesta, reuniunea s-a aflat la editia cu numarul cinci, fiind gazduita de orasul din Banie intre 25 aprilie si 3 mai. in premiera absoluta, Bucurestiul a devenit o extensie a Festivalului craiovean – patru dintre trupele invitate, cele mai importante, si-au prezentat productiile si in Capitala. Pentru un spor de vizibilitate.
Sufletul reuniunii craiovene este, inca de la debut, din 1994, Emil Boroghina. in cazul sau, zicala „omul sfinteste locul“ este nici ca se poate mai potrivita. Domnul Boroghina trudeste cu sirg de la o editie la alta pentru ca Festivalul sa fie tot mai cuprinzator, mai variat, magnetic pentru spectatorii mai mult sau mai putin avizati. Strategia sa, modalitatea de a arhitectura un asemenea edificiu festivalier este un studiu de caz pentru managementul modern.
O oferta de spectacole abundenta (13 montari, tot una si una), trupe de pe mai multe continente (Marea Britanie, Japonia, Ungaria, Lituania, Israel), regizori de top (Declan Donnellan, Oskaras Korsunovas, Silviu Purcarete), lansari de carte, de casete video sau DVD-uri, expozitii, intilniri intre participanti, o sesiune