Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii ibăneşteni susţinuţi de Banca Mondială

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 18 mai 2006 ·

Pentru cei 644 de elevi care frecventează cursurile şcolilor generale din comuna Ibăneşti, directorii şcolilor, împreună cu primarul Ibăneştiului, Vasile Dan, au încercat să le aducă diverse motivaţii. Programe care cer implicarea elevilor au fost gândite şi atent elaborate, astfel învăţământul din Ibăneşti a obţinut un număr de trei proiecte finanţate de Banca Mondială, fondurile alocate în acest sens depăşind suma de 300 milioane lei vechi.

Pentru o comună cu un număr de 4500 de suflete şi 2000 de case, această realizare este foarte importantă, ţinând cont de faptul că astfel de proiecte nu au mai fost aprobate într-un număr atât de mare într-o comună. Cert este că fondurile au fost obţinute, proiectele fiind puse în aplicare şi se bucură de participarea elevilor, dar şi de interesul părinţilor.

"Sunt mândru că-s ibăneştean"

Este unul dintre proiectele finanţate de Banca Mondială, desfăşurat la şcoala Generală Ibăneşti Sat cu clasele I-VIII. Proiectul constă în restabilirea legăturilor cu trecutul, în cadrul căruia elevii învaţă cum să gătească mâncăruri tradiţionale în bucătăria amenajată special pentru acest lucru, fetele sunt învăţate cum să coasă o cătrinţă sau obiecte vestimentare, meşteşugul pierzându-se dacă aceste iniţieri nu au loc.

"Echipa şcolii-ecoul comunităţii"

Proiect desfăşurat la Şcoala Generală din Ibăneşti Pădure, încearcă să introducă folclorul în comunitate prin manifestările şi serbările organizate de elevi cu ajutorul colectivului de cadre didactice. Proiectul e susţinut de întreaga comunitate, elevii participând la concursurile pe teme folclorice, cu costume populare confecţionate de ibăneşteni. Echipa de dansuri din clasele I-IV, a obţinut locul al doilea la "Festivalul tradiţiilor" organizat la Reghin. "Mitucii", aşa cum mai sunt numiţi localnicii, o prescurtare de la Dumitru, un prenume des întâlnit în comu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 6 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 2 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 2 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 5 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

O șoferiță a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Brăila (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii Biroului Rutier Brăila au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în parcarea Kaufland, din cartierul Viziru, a avut loc un accident cu pagube materiale. Potrivit IPJ Brăila, p

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°