O cărţulie mică şi elegantă, cartonată, legată în pînză de in de culoare vişinie, numărînd în traducere germană nu mai mult de 73 de pagini, dă un răspuns cît se poate de exact şi de brutal, în acelaşi timp, insidioasei întrebări. Da, un astfel de duşman "absolut" al adevărului există "într-adevăr"... şi el se numeşte... bullshit!
Cine îşi închipuie că doar răsfoind Oxford English Dictionary va afla motivele pentru care filozoful Harry G. Frankfurt şi-a intitulat astfel eseul despre "discursurile practic cel mai îndepărtate de adevăr" va fi dezamăgit.
Cum este posibil ca "balivernele", "vorbele goale", "trăncăneala", "palavrele", "bla-bla"-urile, "tîmpeniile", "non-sensurile", "inepţiile", "braşoavele", "gogoşile", "rahaturile", "ciorile vopsite", "mistificările" (acestea fiind sinonimele parţiale ale vocabulei bullshit) să fie mai grave decît minciuna?
Incitanta nedumerire fundamentează eseul lui Harry G. Frankfurt, o scriere de filozofie a limbajului redactată în urmă cu două decenii, reeditată recent în volum în Statele Unite şi în Germania, în traducere. Succesul neaşteptat la publicul larg îl face pe autor să-şi ridice sprîncenele a mirare, deşi el ştie prea bine de ce volumaşul elegant, cu un titlu atît de vulgar, s-a vîndut din primele zile în mii de exemplare.
De vină este în primul rînd un anumit "prezent" politic. Harry G. Frankfurt, născut în Germania, emigrat în Statele Unite, profesor la celebre universităţi americane (Oxford, Yale, Princenton), sugera el însuşi într-un recent interviu această explicaţie, completînd-o cu o constatare "subversivă": publicul cititor, supraalimentat zilnic cu tot felul de "minciuni", are o "mare poftă de adevăr". Pentru a o potoli, filozoful în vîrstă de 76 de ani, devenit peste noapte copilul răsfăţat al mass-media, le pune contemporanilor la dispoziţie un minitratat logico-filozofic, desigur mult
