În ţara asta, paranoia este subevaluată pentru că este considerată un lucru negativ. La auzul veştii că National Security Agency ştie fiecare telefon pe care l-ai dat şi că a scanat, probabil, fiecare mail pe care l-ai trimis şi că poate suge orice sunet prin ferestrele (închise) ale maşinii tale, reacţia cetăţeanului obişnuit este să caute un rezon de bună-credinţă pentru a justifica toate acestea. Dacă nişte personaje oarecare te-ar spiona în dormitor privind printr-o găurică sau te-ar urmări peste tot unde te-ai duce, te-ai plînge probabil la Poliţie. Dar dacă o face propriul tău Guvern, înseamnă că sigur caută să te protejeze, nu doar caută să te înfunde. Pe bune? Mai gîndeşte-te.

Guvernul ne-a inspectat vieţile private de multe ori în trecut. În anii 1920, în anii '30 şi '40, vînătoarea de "roşii" a băgat spaima în cei săraci şi în clasa de mijloc într-atît încît aceştia ajunseseră să-şi suspecteze prietenii şi vecinii că sînt purtători ai "microbului bolşevic". În anii '50, oricine credea că drepturile omului sînt o idee bună era de îndată pus sub supraveghere. În anii '60, oricine protesta faţă de războiul din Vietnam era suspect. Acum sînt "teroriştii", ceea ce poate să însemne oricine şi orice ar trece prin capul oricui. Războaiele oferă o ocazie extraordinară pentru spionat şi intimidări, aşa că Guvernul nostru are grijă să fim mereu pe picior de război. Cînd nu sîntem în război declarat, sîntem în război rece sau în război secret. "Războiul" este principala metaforă pe care o utilizează păstorii noştri: război împotriva drogurilor, război împotriva virusurilor, război împotriva păsărilor. Am dus războiul în spaţiu cosmic şi în dormitoare. Dacă există vreo parte din vieţile şi minţile noastre neafectată de oarece război declarat de birocraţie este pentru că nu ne dăm încă seama. Şi asta se va schimba cît de curînd, cînd e-metrele care măsoară nive