Zic oamenii de teatru – si asta e o zicere nu de azi, de ieri – ca e dificil sa fii inauntrul fenomenului teatral cita vreme nu locuiesti si nu creezi in capitala. Fiindca, nu-i asa, „la Bucuresti fierbe ciorba“; sau, ma rog, la New York, la Paris, la Roma... la centru, adica. Sigur, sint si exceptii agreate consensual, de exemplu capitalele artistice ale Rusiei, mereu in competitie de pe vreme lui Petru cel Mare, Moscova si Sankt Petersburg... Sau ale Spaniei, Madrid si Barcelona, cu explicatii care se dubleaza etnic... Sau difuziunea de centre artistice a Germaniei, chiar daca, in primii treizeci de ani ai secolului trecut, Berlinul era de departe una dintre cele mai frenetic-centriste capitale ale Europei.
Ce-i interesant, si explica aceasta introducere (nici macar ironica) la cronica unui proiect editorial, Texte de teatru nou, lansat de Observator cultural la inceputul anului si preluat electronic de Editura LiterNet in urma cu citeva saptamini, e faptul ca dintre cei patru autori dramatici nici unul nu traieste efectiv la Bucuresti. Mihai Ignat traieste la Brasov, Alina Nelega la Tirgu-Mures, Ioan Peter la Arad, iar Peca Stefan... In fine, Peca Stefan naveteaza cu mocanita cind la New York, cind la Londra, cind in Franta.
In teorie cel putin, teatrul nou ar trebui sa vina tare si nervos dintre tineri. Nu se verifica nici aici decit partial prejudecata.
Sau, ma rog, virsta nu cred ca a fost in vreun fel criteriu de selectie pentru cele patru piese: fiindca singurul care in mod judicios e tinar, Peca, se bucura deja de o anume celebritate, scrie repede si e tradus in citeva limbi de circulatie, concurind-o aproape strins pe Alina Nelega, aceasta incapatinata luptatoare, cu temei, pe altarul noii scriituri de scena. Despre Ioan Peter nu stim decit ca e actor si in rest mai nimic, cu exceptia faptului ca piesa sa – iesita din comu
