În România raportului de ţară, sîntem foarte-foarte atenţi la hernia preşedintelui: nu atît din punct de vedere uman - aşa cum e normal cînd se îmbolnăveşte un om - cît din punct de vedere democratic, ca "şi" societate civilă şi (mai ales) ca români demni şi patrioţi. Aşa încît operaţia preşedintelui a declanşat ample dezbateri despre starea sistemului de sănătate şi despre datoria (?) sa de preşedinte al tuturor românilor de a se opera patriotic şi naţional, în ţărişoara noastră, nu "la ei". Mai ales - au zis editorialiştii - că omul simplu, dacă e lovit de hernie, nu are posibilitatea de a merge la Viena şi intră, bietul de el, pe mîna medicilor români şi a spitalelor noastre, aşa cum sînt ele: ia să facă bine preşedintele şi să trăiască şi el ca omul simplu! Aceasta a fost, zile la rînd, ocupaţiunea principală a opinioniştilor şi forumiştilor români. Ceea ce mi-a amintit brusc de epoca în care salamul cu soia era un criteriu identitar suprem, pornind de la care puteam şti cu claritate cine sînt "noi şi-ai noştri": ai mîncat salam cu soia - eşti om de bine şi bun român; n-ai mîncat - eşti vîndut străinătăţii. Cam aşa şi cu preşedintele: sîntem dispuşi să acceptăm (făcînd cu ochiul şi ţinînd degetele încrucişate la spate) că, în numele sfintelor libertăţi, are dreptul, ca orice individ, să-şi trateze bolile oriunde, dar ca preşedinte ne-a dezamăgit un pic că s-a dus în neagra şi perfect dotata tehnologic străinătate, văduvindu-ne de-un moment de mîndrie patriotică la ideea că "dom'le, avem doctori buni, ce să mai vorbim, operează pînă şi-o hernie de preşedinte"... Dar sîntem dispuşi să trecem peste asta: directorul sanatoriului din Techirghiol a declarat într-un ziar că preşedintele poate beneficia, dacă doreşte, de tratament postoperatoriu "la standardele cele mai înalte", împachetări cu nămol sapropelic "direct de la sursă" şi aparatură de ultimă generaţie, "