De mai bine de sase ani, orice raport al UE are consecinte politice interne. Dar parca niciodata nu a fost ca acum. Reactiile oamenilor politici au dezvaluit doar partial starea de spirit. Pentru Calin Popescu Tariceanu, Raportul de monitorizare a fost realist, pentru Mircea Geoana de deceptie, pentru Corneliu Vadim Tudor a reprezentat dovada unui esec. Cuvintele ascund tactici si obiective politice divergente. In cazul europenilor situatia se schimba: ei vorbesc de eforturi si uneori, cum s-a intamplat la Bucuresti, in timpul vizitei lui Barroso, insista asupra stabilitatii. Dincolo de disputa politica romaneasca, linia generala a raportului este data de tensiunea dintre jocul ingrijorarilor si indemnul imperativ de a continua eforturile. Intre cele patru domenii care provoaca ingrijorari serioase (steaguri rosii) si 44 unde sunt necesare eforturi suplimentare (steag galben), relatia este biunivoca. Nimic nu este definitiv, orice poate fi reversibil. Iar in jargonul eurocratilor eforturile si incurajarile descriu doua tipuri de probleme: cele ce pot afecta Uniunea la momentul aderarii statelor candidate si cele ce pot afecta doar statele nou-intrate. In acest sens, dupa ingalbenirea domeniilor-cheie, justitie si coruptie, Romania are mai multe probleme cu ea insasi decat cu UE. Lipsa recomandarii clare a datei de aderare ii asigura lui Calin Popescu Tariceanu o sansa de supravietuire. Asa ca realismul raportului priveste si perspectiva de stabilitate politica cel putin pana la confirmarea aderarii. Desi sustin ca nu se amesteca in afacerile politice ale Romaniei, si Barroso, si Rehn au cerut continuarea reformei justitiei. E greu de imaginat o alta majoritate care sa sustina linia Macovei. O varianta guvernamentala PD-PSD, vehiculata in ultimul timp, nu poate sustine aceste cerinte. Iar un guvern minoritar nu va avea puterea sa continue, fiind dominat de spectrul