Putina lume isi va aminti de victoria Sevillei. Epoca e teribil de ocupata, la acest inceput de mileniu hiperactiv si profesional. Nu e timp de fapte comune. Caci, in fotbalul profesionist occidental, mediteranean si sud-american, victoria Sevillei e un fapt comun, confirmarea de rutina a unui model activ si victorios. Nimic exceptional in acest 4-0 cu Middlesbrough. Nimic neobisnuit in aceasta victorie care atesta profesionalizarea, cucereste inca o Cupa (UEFA) si pleaca din memorie, asa cum pleaca gestul abia incheiat al muncitorului care produce calitate 8 ore pe zi, cu 800 sau 8.000 de miscari sigure. Insa, intre cei cativa care vor ramane fixati resentimentar asupra acestui meci, ne vom afla si noi. Si vom ramane asa, atat timp cat nu vom intelege noua si marea epoca a profesionismului tactic si psihologic al jocurilor sportive si al ocupatiilor generale. Motor cu gagici Vechea prejudecata a talentului suficient si arhisuficient a distrus Steaua in semifinala cu Middlesbrough si va distruge, ori de cate ori va fi cazul, un fotbal plin de talent, dar premodern in tinuta etica. Steaua se poate intreba la infinit "de ce n-am prins finala?". Raspunsul e de gasit atat in dezastrul de la Middlesbrough, cat si in recitalul isteric de la Bistrita. Amandoua vin din mahalaua mentala care a oprit, mereu, munca romaneasca sa fie un produs si a mentinut-o in stadiul de capriciu. Amandoua vor fi, in mod repetat, prilejuri de nostalgie, miez de resentiment si majuscula de testament. Sevilla a jucat impotriva lui Middlesbrough fotbalul pe care Steaua putea sa-l practice, dar n-a indraznit. Teama de excelenta e un reflex vechi. Ea presupune performanta de rasunet stradal, izbanda in conditii speciale si pe durate scurte. Motorul acestui gen de efort sunt "talentele" expuse fara risc, in fata gagicilor, a galeriei si a adversarilor inferiori. Teoria de deasupra acestui fel de joc