În viaţa noastră politică un candidat independent fie pentru o funcţie de parlamentar, fie pentru una de primar e dezavantajat din start. Afilierea la structurile unui partid pare a fi o condiţie subînţeleasă a succesului electoral, circumstanţă ce constituie un indiciu al democraţiei româneşti încă dibuitoare, nesigură pe picioarele sale, lăsîndu-se condusă mai mult de "grupurile de interese" decît de principii. în viaţa literară, din păcate, lucrurile se petrec frecvent într-un chip analog. "Independenţii", adică cei care înţeleg a miza pe propria lor identitate, disociindu-se de cîte ori socotesc că e cazul de convenţii, de cutume, de clişee, scriind, împotriva "interesului" lor imediat, despre compromis, duplicitate, minciună, manifestate inclusiv la "case mari", riscă a fi marginalizaţi, trecuţi sub tăcere, dacă nu chemaţi la ordine, nu o dată prin răstălmăciri veninoase, prin atacuri neloiale. în această situaţie se găseşte unul dintre cei mai lucizi şi mai cutezători critici tineri, Laszlo Alexandru. Stilul d-sale direct, lipsit de menajamente, atît de dezagreabil pruderiei de largă circulaţie, i-a făcut, fireşte, destui adversari, transformîndu-l într-un veritabil panou de tragere. în genere, cu Laszlo nu se discută. Este respins sumar, în note sau referinţe expeditive, în temeiul unor citate trunchiate, lăsîndu-se la o parte esenţialul, textuleţe prevăzute cu înţepături maliţioase care-i desfigurează poziţia. Dar - nota bene - aceasta nu este a unui pamfletar, aşa cum sugerează răuvoitorii, ci a unui spirit raţional, metodic, care-şi argumentează atent punctele de vedere. Sau cu propriile d-sale vorbe: "M-am străduit mereu să disting, în ordinea percepţiei, pamfletul (umoral, pătimaş şi afectiv) de polemică (lucidă, deliberată şi raţională). Pamfletarul se enervează şi scrie. Polemistul scrie şi enervează pe alţii. Am evitat din răsputeri să scriu pamflete -