Miercuri, 17 mai 2006, in trecere prin Bucuresti spre Sofia, cei doi sefi de la Bruxelles au tinut o conferinta de presa la Palatul Victoria. Seful Comisiei Europene si comisarul pentru Extindere, convocati sa spuna ceva bastinasilor din media, venisera in România cu o seara inainte. Chiar si in absenta acestei informatii oficiale, am fi fost siguri ca doamnele lor petrecusera o noapte in tara lui Dracula. Conferinta de presa a oglindit, ca apa unui pârâu dedesubturile naturale ale tarancutei in trecere pe punte, efectele noptii petrecute in România. Marti, 16 mai 2006, ii vazusem si ii auzisem vorbind de la Strasbourg despre Raportul de monitorizare. Desi diplomati, de, cum sta bine unor domni care iau masa la restaurantul Uniunii Europene si nu la bodega Doua Ţepuse din Lehliu Gara, respectivii fusesera deosebit de severi cu elevul clapaug, România. Lucru firesc. Uniunea Europeana n-are incotro. S-a angajat pe un drum ireversibil in ceea ce priveste admiterea României si Bulgariei. Acum insa, când mai sunt câteva luni pâna la intrarea celor doua in club, oficialii europeni isi dau seama ca nici nu s-au spalat pe picioare. Sau, ma rog, s-au spalat superficial, dând cu apa, fara sapun, dar trântind un ciubar de parfum. Prin pânza parfumului adie pâna la narile subtiri ale europenilor putoarea de moletiere. Disperati, cei de la Bruxelles nu stiu ce sa mai faca acum, pe ultima suta de metri, pentru a se vedea in club macar cu labele spalate. E greu de crezut ca, oricât s-ar stradui, vor reusi sa schimbe ceva. Le-a mai ramas o singura solutie: sa se tina de nas! Severitatea fata de Bucuresti s-a indulcit ca prin farmec miercuri, 17 mai 2006, la conferinta de presa. Cei doi barbati din Occidentul Europei mai ca nu-si faceau autocritica pentru amânarea verdictului, din discursurile lor rezultând ca suntem exemplari. Cum de s-au schimbat asa, dupa ce au petrecut o noapte i