Plecat din ţară în 1989 şi stabilit în SUA, în Silicon Valley, Ovidiu Hurduzeu întruneşte toate condiţiile unui intelectual recalcitrant: este lucid, radical şi incapabil de obedienţe ideologice. În plus, pare un spirit ale cărui rezerve de amăgire în privinţa lumii în care trăim s-au epuizat de mult. Are ceva din optica sceptică ale unui om căruia deziluziile pe care i le-a prilejuit viaţa i-au furat putinţa de a mai privi planeta cu ochii împăciuitori ai intelectualului optimist. Şi deşi sceptic în previziunile pe care le face pe marginea viitorului nostru, Ovidiu Hurduzeu este totodată un spirit radical, tonul abrupt cu care îşi rosteşte gîndurile împrumutîndu-i ceva din alura neconformistă a apostaţilor contemporani. Căci Hurduzeu asta este: un apostat ridicîndu-se împotriva lumii americane.

Chiar şi numai aceste trăsături sînt suficiente pentru a face din Ovidiu Hurduzeu o figură antipatică. Căci atunci cînd ajungi să contrariezi mereu cititorul prin critica constantă a lumii occidentale, iritîndu-i intuiţiile şi dîndu-i peste cap aşteptările, nu se poate să nu provoci o reacţie previzibilă de antipatie. Paradoxul este că Hurduzeu este un antipatic a cărui lectură place, un critic a cărui luciditate ajungi să i-o preţuieşti tocmai pentru lipsa de calcul din care îi pornesc judecăţile: autorul nu se împiedică în socoteli de culise şi în prudenţe tactice privind reacţiile pe care verdictele sale antioccidentale le poate isca. Iar imprudenţele acestea, oricît de deconcertante şi inavuabile ar fi, sfîrşesc prin a ţi-l face simpatic pe acest neîmpăcat şi antipatic critic al societăţii de peste ocean. Pe scurt, Hurduzeu te irită, tocmai de aceea îl citeşti cu atenţie.

Titlul cărţii Sclavii fericiţi i-a fost inspirat autorului de Aldous Huxley: scriitorul britanic a prevăzut posibilitatea unei lumi în care principala pîrghie de subjugare a fii