Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lacul Ursu în pericol real

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 19 mai 2006 ·

La poalele munţilor Gurghiului, în staţiunea Sovata, se află singurul lac helioterm din Europa * În mod normal, o naţiune sănătoasă, ar face tot posibilul să protejeze un asemenea monument care le-a fost dăruit de mama natură, pe gratis * Primul care

dispare, fitoplantonul * Gărduleţele au "murit", trăiască stuful!

În fiecare primăvară fitoplantonul verde inunda suprafaţa lacului. La începutul sezonului turistic acesta era adunat în zona interzisă înotătorilor şi lăsat să se dezvolte. După ce se înroşea se scufunda încet, iar în timp, prin putrefacţie, ajuta la regenerarea nămolului de pe fundul lacului. Acum doar 10 la sută din suprafaţa lacului mai e verde…

Cine se plimba acum câţiva ani pe malul lacului, sigur îşi aminteşte de gărduleţul de nuiele care se înălţa 20 de centimetri deasupra apei şi făcea delimitarea între lac şi mal. Acest gărduleţ oferea o protecţie absolut necesară, împiedicând mizeria, frunzele moarte şi aluviunile aduse de ploi să se reverse în lac. Acum aceste împletituri se mai pot zări unde şi unde, la câţiva metri în lac, scufundate ca o tristă atlantidă. Locul lor a fost deja luat într-o parte a lacului, de stufăriş, o plantă atipică apei sărate. Dacă din neştiinţă, gărduleţul a fost considerat de edilii staţiunii drept desuet, măcar stuful ar trebui să îi trezească la realitate. E verde ca şi fitoplantonul, dar creşte în sus, domnilor edili.

Practica teoriei

Ca să nu zică nimeni că suntem rău intenţionaţi, am căutat hidrologul staţiunii. Degeaba… Căsuţa de pe malul lacului, locul de muncă al hidrologului, nu doar că era închisă, dar starea de degradare şi aspectul de abandonat, cu geamurile sparte, curentul tăiat şi lacătul de pe poartă ruginit şi nefuncţional, au vorbit de la sine. În acest loc, hidrologul ar trebui să-şi facă treaba. După determinarea debitului volumetric al pârâiaşelor care curg în lac şi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum o ora
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 6 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 2 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 4 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

Bolojan: Dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o hotărâre de Guvern în acest sens, practic nu mai pot fi organizate alegeri anul acesta în Bucureşti/ Nu avem acord în coaliţie pentru organizarea în această toamnă a alegerilor

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă săptămâna viitoare nu va fi adoptată o hotărâre de Guvern privind organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, atunci scrutinul nu mai poate fi organizat în acest an. ”Eu, personal, cred că cu cât se or

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°