Cristian Pirvulescu, presedintele Asociatiei Pro Democratia, crede ca partidele politice s-ar putea opune schimbarii sistemului de vot prin introducerea votului uninominal. Recent, APD a dat publicitatii un proiect de Cod Electoral care sa unifice legislatia referitoare la alegeri. Deocamdata, partidele parlamentare nu au adoptat o pozitie oficiala fata de prevederile acestui Cod.
Reprezentantii societatii civile cred ca unele prevederi care ar revolutiona desfasurarea alegerilor pot genera adversitati. Pirvulescu nu a exclus posibilitatea ca proiectul APD sa fie respins de catre Comisia insarcinata la Parlament cu unificarea legislatiei electorale. Pro Democratia a incercat sa sondeze terenul prin discutii cu partidele, o prima varianta a Codului fiind prezentata inca din luna martie, acum Codul fiind trimis oficial in atentia Parlamentului.
APD doreste renuntarea la votul proportional in favoarea votului uninominal cu compensare pe liste. Insa partidele au pareri din cele mai diverse, doar PNL sustinand in mod cert aceasta modalitate de alegere a reprezentantilor la nivel local si central. "Vor fi dificultati mari" a apreciat Pirvulescu, care a adaugat ca aceasta este una din principalele mize ale proiectului de Cod Electoral.
Va fi in discutie chiar si oportunitatea elaborarii unui asemenea cod, societatea civila militand pentru elaborarea sa de mai multa vreme.
Un alt motiv care poate duce la reticente din partea clasei politice este faptul ca va fi redus numarul locurilor disponibile in Parlament prin cresterea numarului de locuitori necesar constituirii unei circumscriptii electorale.
Pirvulescu a estimat la 70 de locuri in Parlament care urmeaza sa dispara. Chiar daca liderii partidelor politice au fost in general favorabili "reducerii de personal" din Legislativ, este discutabil in ce masura vor fi dispusi sa voteze parlamenta