Formula "lacatus de interventie" are, chiar si pentru lacatusii de profesie, ceva din romantismul de front al formulei "trupe de interventie".
Atinge, asa ca o adiere perfect masculina, ideea de bravura, de sacrificiu de sine, de glorie. Cand Vasile B. a fost angajat lacatus de interventie la o fabrica de placi aglomerate, unde pana si peretii dardaiau din cauza sutelor de motoare si motorase raspandite peste tot, a avut viziunea sumbra a unei slujbe cu o rata a esecului foarte mare. Mai ales ca era angajat "de proba", pentru cateva luni. Va sa zica, nu scapau toti cu viata. In cateva luni trebuia sa dovedesti ca esti suficient de bun ca sa poti risca totul in urmatoarele. Exact ca la razboi. Din prima zi, Vasile B. a inteles in ce consta interventia si n-a mai fost la fel de mandru de treaba pe care urma sa o faca zilnic, ca atunci cand a primit trusa cu chei. Trebuia sa stranga suruburile la motoarele din hala. Opt ore neintrerupt strangea si tot strangea Vasile B. la suruburi si se intreba, exact ca pesimistul Schopenhauer, care nu stransese niciodata un surub, cine suntem, de unde venim si incotro mergem. Dovada ca nu e nevoie sa urmezi o facultate de filozofie ca sa ajungi la aceleasi concluzii despre sensul vietii ca ganditorii celebri. Numai ca in vreme ce germanului i-au fost necesari ani multi de meditatie ca sa-si dea seama ca viata e un rahat, lui Vasile B. i-au fost de-ajuns numai doua zile. Daca filozofia ar avea recorduri, in mod sigur Vasile B. l-ar fi detinut pe acela de viteza.
Ca motoarele tremurau continuu, iar curelele de transmisie plescaiau ca o mie de broaste care sareau disperate in balta era normal. Nu era anormal nici faptul ca geamurile halei vibrau si, din cand in cand, plesneau. Normal era sa se zgaltaie, sa se clatine, sa iasa din tatani si sa sara din suruburi toate, si motoarele, si pupitrele de comanda, si usile. Dar nu si
