la Cannes a echipei filmului dintr-un Eurostar care a trecut pe sub Canalul Mânecii -, versiunea cinematografică a romanului-fenomen "Codul lui Da Vinci" se dovedeşte a fi dezamăgitoare.Lipseşte la Cannes a echipei filmului dintr-un Eurostar care a trecut pe sub Canalul Mânecii -, versiunea cinematografică a romanului-fenomen "Codul lui Da Vinci" se dovedeşte a fi dezamăgitoare.
Lipseşte elementul-surpriză, pentru că şi cei care nu au citit cartea lui Dan Brown, tipărită în zeci de milioane de exemplare, au auzit măcar despre ce este vorba: pretinsul complot al Bisericii Catolice pentru ascunderea faptului că Iisus s-ar fi căsătorit cu Maria Magdalena, descendenţii lor supravieţuind până în zilele noastre. Pe ce au mizat atunci realizatorii blockbusterului care, începând de astăzi, poate fi urmărit simultan în nu mai puţin de 68 de ţări, inclusiv România? Pe unele racursiuri pe care le introduce scenariul, deşi nu se poate vorbi de prea multe noutăţi faţă de ceea ce se cunoştea din carte. Pe o distribuţie cu nume sonore, în frunte cu Tom Hanks, dublu câştigător al Oscarului, şi cu Audrey Tautou, suava Amelie Poulain din filmul-cult cu acelaşi nume. Pe un reputat regizor, Ron Howard, autor al memorabilului film "O minte sclipitoare". şi, fireşte, pe bugetul mai mult decât consistent - 125 milioane de dolari.
Din păcate, toate acestea nu pot ascunde carenţele filmului. Suspansul este ca şi inexistent. Dialogurile sunt convenţionale. Elementul romantic - absent. Prestaţiile actorilor sunt modeste, cu excepţia lui Ian Mckellen, manipulatorul din urmă al personajelor. Stârneşte mai degrabă râsul momentul când eroul principal, prof. Langdon, dezvăluie partenerei sale, tânăra franţuzoaică Sophie Neveu, că este... descendenta lui Iisus Christos. La fel setea cu care "ucigaşul", călugărul albinos (Paul Bettany), se autoflagelează înainte sau după ce îşi execută v