In week end-ul trecut, la Opole, in Polonia, s-a desfasurat cea de-a doua etapa a Cupei Europei Centrale la automobilism care a reunit la start intre cele 27 de echipaje si unul brailean, format din Gabriel Moisescu si Valentin Nemtanu. Acestia au concurat pe o Dacia 1310 si au reprezentat clubul Hobby Autosport.
Reprezentantul gruparii organizatoare Osa Opole, Andrezej Morel, a structurat concursul in doua faze, una de noapte si una de zi, pe un traseu de peste 172 km care a cuprins sapte etape si noua controale orare, avind o logistica foarte variata si complexa.
Dintre echipajele aliniate la start doar 24 au reusit clasari in clasamentul general, celelalte, penalizate cu peste 10.000 de puncte, fiind chiar la un pas de descalificare.
Brailenii Gabriel Moisescu si Valentin Nemtanu au avut un singur minut de intirziere la etapa de zi. Pilotul brailean Gabriel Moisescu s-a aflat si de aceasta data intr-o forma excelenta reusind, in final, sa-i devanseze pe toti pilotii inscrisi in concurs.
"Surpriza placuta a reprezentat-o evolutia lui Gabriel Moisescu. Confirmind comportarea foarte buna din campionatul nostru judetean, el a reusit in final o clasare excelenta, locul intii in clasamentul pilotilor, devansindu-l cu patru zecimi pe ocupantul locului al doilea, nimeni altul decit cehul Zdenek Dobrik, finalistul din 2005 care a concurat pe o Skoda Fabia RS 1,9.
Asadar cu o Dacia 1310, aflata la a doua tinerete, colegul meu a reusit sa se impuna in aceasta etapa, obtinind puncte pretioase in clasament si din punctul meu de vedere consider chiar ca a luat o optiune serioasa de a urca pe podium in octombrie, la incheierea competitiei. Acest rezultat al lui Moisescu nu este intimplator. El a mai luat un loc trei anul trecut, in octombrie, la Spisska Bela, Slovacia, iar la Praga, anul acesta s-a clasat pe locul al doilea"