20 de stegulete galbene si patru rosii ne-au administrat europenii. Cu alte cuvinte, de ce ne-a fost teama nu am scapat. Cel mai rau stam la agricultura. Era si normal ca acesta sa fie domeniul nostru slab. Dupa o cooperativizare mai mult decit fortata, oamenii nu si-au recuperat nici pina azi terenurile agricole luate cu japca de comunisti, cu tot noianul de legi emise in nestire in acest sens dupa 1990. Ba, ultima dintre ele - 247/2005 - este aplicata in bataie de joc: oamenii, cei care au mai avut ce revendica, au fost goniti sa-si constituie dosarele in doar citeva saptamini, dar terenuri sau despagubiri pe masura vor putea obtine, in cel mai bun caz, abia peste ani de zile. Mai bine mai tirziu decit niciodata, spune o vorba, dar se vede treaba ca europenii n-au auzit de ea. Ei cer anumite institutii si agentii care sa functioneze in agricultura, dar care pina acum nu au fost constituite, pentru ca nu prea au pe ce sa functioneze. Abia in ultimii ani au inceput sa apara din nou marii mosieri - sau latifundiari -, fermieri care au mai urnit ceva, pe ici, pe colo. Si chiar daca pietele agroalimentare sint pline cu produse, la fel ca si supermarket-urile, ceva inca mai lipseste. Si asta se vede cu ochiul liber daca treci prin oricare sat romanesc: case darapanate, garduri care abia se tin si localnici care nu indraznesc sa investeasca si preschimba in bani doar surplusul ramas din recolta, dupa ce si-au umplut magaziile. Spectrul cooperativizarii ii tine si astazi pe oameni departe de asociatiile agricole.
In mod oarecum surprinzator, am scapat de eticheta coruptiei. Si asta nu pentru ca ar fi ramas lipita de PSD sau de Bulgaria. E greu de inteles cum, anul trecut, la raportul din octombrie al Comisiei Europene, Romania mustea de corupti, iar acum aceasta specie infractionala e pe cale de disparitie. Europenii pot crede asta, dar romanii cu siguranta nu.
