Dupa cum spuneam, zilele precedente, aceasta Uniune Europeana este o persoana simandicoasa, care, dupa un inceput modest, dar avind mari vise si sperante uriase, a reusit sa isi atraga adepti din toate statele Europei. Satui de razboaie si conflicte, foarte curind realizind implicatiile financiare ale acestor involutii economice reprezentate de conflagratiile din ce in ce mai periculoase pentru insasi existenta umana pe glob, statele europene au inceput, treptat, sa adere si sa se integreze in nou aparuta Comunitate Europena. Statele europene au fost in stare sa treaca peste istoria comuna razboinica si sa puna in prim-plan, comunitatea culturala si de civilizatie. Caci dincolo de cele citeva imperii, zeci de regate, sute de principate sau state-natiune, care s-au framintat, vreme de secole, pe aceste paminturi, Europa a pastrat elemente comune in traditie, limba, credinta, organizare politica si, mai ales, cultura. Intr-o Europa infrinta de un razboi pustiitor, in care razboiul ideologiilor continua, transformind batrinul continent intr-un cimp de antrenament ideologic, politic si militar al noilor maestrii de ceremonii, SUA si URSS, statele europene atit cele invingatoare, cit si cele invinse, trebuia sa cada la pace, epuizate, obosite de a mai cauta revansa. Cu scopul de a asigura securitatea Europei de vest, se semneaza Tratatul Atlanticului de Nord - NATO si ia fiinta ceea ce numim noi astazi, ca Uniunea Europeana. De acum va incepe sirul concurentei, uneori chiar si neloiale, intre Franta si Marea Britanie, respectiv intre metoda interguvernamentala si cea supranationala, care se sicaneaza si se completeaza si astazi in constructia europeana. Si pentru ca vrei nu vrei, in fiecare seara, comentatorii politici ne inunda spatiul linistit al caminului, cu fitele de bon-ton ale zilei cum ar fi integrare si aderare, "acquis comunitar" sau "valori comune europene", ar