Aderarea Romaniei si a Bulgariei la 1 ianuarie 2007 este strict simbolica, fiindca abia in 2009 vor avea efectiv un cuvant de spus in luarea deciziilor in Uniunea Europeana, subliniaza analiza Institutului pentru Politici Europene Europeum, cu sediul la Praga.
Eforturile autoritatilor de la Bucuresti si Sofia de a obtine o data exacta a aderarii sunt nefondat de grabite, deoarece, chiar daca Europa va primi cele doua tari in 2007 sau le va amana pana in 2008, oricum, in termeni decizionali ele nu ar avea mare lucru de facut. "Alegerea datei de 1 ianuarie 2007 pentru integrarea Romaniei si Bulgariei in UE are o importanta mai mult simbolica, deoarece deciziile europene majore vor fi adoptate abia incepand din 2009", considera analistii Institutului pentru Politici Europene Europeum. Ei au pus sub semnul intrebarii participarea efectiva a Romaniei si Bulgariei la procesul decizional al Uniunii Europene, chiar daca aderarea celor doua tari va avea loc in 2007.
PE BARA. Atat Romania, cat si Bulgaria ar trebui sa isi puna intrebari serioase cu privire la viitoarea lor activitate politica in Uniune, in primii anii ca membri cu drepturi depline. Decizii importante au fost deja luate de oficialii europeni fara participarea lor. Spre exemplu, negocierile pe marginea bugetului european pentru perioada 2007-2013 s-au incheiat in absenta reprezentantilor romani si bulgari, desi erau direct interesati. Pe de alta parte, politica agricola europeana ar putea fi revizuita cel mai devreme in 2009, an in care vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European si va fi stabilita componenta Comisiei Europene. Totusi, remarca analistii cehi, romanii si bulgarii vor putea sa aiba un cuvant de spus asupra viitorului Constitutiei europene, problema de o importanta majora in cadrul Uniunii.
Anul 2007 ar putea fi crucial in aceasta privinta, deoarece atat in Franta, cat si i