Acestea sint nostalgiile care ma cuprind. Nimic precis, totul echivoc, o impresie de ceva pierdut pentru totdeauna, ca o mare fericire cine stie cind petrecuta. Nostalgia, cuvint care si-a schimbat sensul (de la acela care figureaza in DEX, de: 1. "sentiment de tristete, de melancolie provocat de dorinta de a revedea un loc iubit, de a retrai un episod trecut" si 2. "dorinta plina de regrete pentru ceva greu de realizat"). Nostalgia s-a fixat, aproape unanim, la intelesul de dorinta dupa "un anume trecut" (se stie care). As spune ca exista chiar o tipologie a nostalgicului "de acest fel"; pe acest tip il detectezi usor; joaca table intr-un parc sau citeste ziarul la scara apartamentului de bloc, imbracat lejer, in pijama si papuci, dar neaparat cu palaria pe cap. Merge bine si combinatia maiou-pantaloni (prinsi in pachesti), papuci si palarie pe cap. Personajul are, cu siguranta, dreptatea lui; de altfel, orice pensionar cu patru milioane de lei pe luna are toata dreptatea sa. Sint, din acest punct de vedere, cu totul de partea lui; ba, mi-am montat, pe masa la care scriu, un mic grup emblematic, o statueta de lemn reprezentind un cersetor, tinind in mina un talger special, pe care l-am gasit intr-un beci din cetatea Sighisoarei, un cosulet de nuiele impletite, cu fundul de tabla, pe care se mai vede vopseaua rosie (ca o chemare). Mi s-a spus ca era unealta de lucru a breslei cersetorilor medievali. O fi, n-o fi, se potriveste, exprima ideea calicului devenit profesionist al saraciei, cum este cazul actualului pensionar. Sigur, pensionarul, acest ins ruinat de viata, dar mai ales de un travaliu dur, de patruzeci, cincizeci de ani, are tot dreptul sa fie o mostra de nostalgie, are dreptul sa-si aminteasca, cu cita putere sufleteasca mai are, de un anumit trecut in care stia ca "va primi ceva", strictul necesar. Chiar asa, girbovit, deteriorat, cu palaria obligatorie,