Licoarea bahica, in acest loc de petrecere, nu se servea niciodata cu gheata, ci se bea proaspat din butie. De cate ori era nevoie se aducea din pivnita, doar cu ulcica.
Carciumile si carciumarii de odinioara... Se spune ca Bucurestii au avut multe carciumi. Catastihul patentarilor din anul 1832 mentioneaza ca breasla cea mai mare a Capitalei era alcatuita din carciumari, rachieri si cofetari. Cam peste patru sute la numar. Iar conform unei statistici, din anul 1860, numarul carciumarilor ajunsese la 1403.
"Vana de bou", "Tipa-n drum", "Falca de magar", "Mitu Carpa-n nas", "Ionica Lungu", "State Scorteanu", "Tranca Temelie", "Jean de la Obor" sunt cateva din sintagmele pitoresti dupa care se identificau carciumarii din mahalalele Bucurestilor. Cronicarii timpului, ziaristi sau scriitori nu-i puteau omite din reportajele sau "istoriile" despre urbe. C. Constantinescu, ziaristul ramas notoriu datorita pseudonimelor sale, C. Cosco sau Costache Glumici, in volumul aparut in editura ziarului Universul "Cand era bunica fata... ", isi aminteste, creionand un semnificativ portret de carciumar al vremii sale, de "Mos-Pascali". Dar, mai bine, sa citam din editia a II-a, aparuta in anul 1942, a acestei savuroase carti de amintiri: "Ca Mos Pascali, n-au mai fost decat doi in Bucurestii de odinioara. Ii stia toata lumea pe vremea aceea si auzisem si eu de ei. Unul era Mos Pascali, altul Gherghiceanu, pe la "Zece mese" (n.n. - din Calea Mosilor, spre Foisorul de Foc, o strada cu acest nume, pe care putini din locuitorii ei ii stiu semnificatia, marcheaza existenta carciumii) si mai tarziu unul, Cantili, prin Batiste."
FAIMA. Cine era Mos Pascali? Un macelar. Incepuse sa faca negot pe vremea cand negustorul care dadea lipsa la cantar era purtat prin piata, in vazul tuturor, cu bucata de carne (sau alt produs) atarnata la gat. Cel care aplica acesta pedeapsa era ca
