Sindicalistii de la Fisc se lauda cat sunt ei de importanti pentru contribuabili. Personajele lui Caragiale mai traiesc inca. Mai rau, se pare ca si-au facut cuib in institutiile statului. Cel putin acesta este sentimentul cu care ramai dupa ce citesti stenogramele negocierilor de la mijlocul lunii mai, intre ministrul finantelor si sindicalisti.
Acestea au fost date vineri publicitatii chiar de Sedlex - Federatia Nationala a Sindicatelor din Finante.
Ceea ce ar fi trebuit sa fie o sedinta in care sindicalistii cer, iar ministrul negociaza s-a transformat intr-un bun prilej de reprosuri, amenintari si chiar santaj. Tinta atacurilor nu a fost angajatorul - adica Ministerul Finantelor -, ci diferitele bresle din domeniu, care au sarit una la gatul celeilalte.
Cei de la Trezorerie s-au trezit ca e mai grav daca fac ei greva, din cauza ca statul n-ar mai incasa niciun ban. Reprezentantii departamentelor de control din cadrul ANAF s-au trezit ca „cei de la Garda dau amenzi doar ca sa-si ia sporurile”.
Sefii au jucat la dublu
Ministrul Vladescu pare sa fi ramas mut in fata spectacolului, singura replica demna de remarcat fiind aceea ca ar fi de acord cu statutul special al functionarilor din Garda, daca acestia nu vor cere drepturi salariale suplimentare.
Adrian Cucu, seful Garzii Financiare, si-a demonstrat din plin valentele de sef si subordonat. A aprobat fara sa respire propunerile ministrului. Dar, in acelasi timp, a inchis repede gura functionarilor din alte domenii ale Finantelor care au incercat sa critice activitatea Garzii.
Bisericutele din Finante
In cadrul negocierilor, lucratorii din Finante s-au impartit in mai multe grupuri de interese. Pe de-o parte, inspectorii Garzii Financiare au militat pentru un statut special, justificand ca sunt supusi unor riscuri mari: sa