Mi se intampla sa-mi umble prin minte cate o melodie, daca am noroc va fi tema din Concertul Italian de Bach sau ceva disonant, cu multe alamuri, din Prokofiev, poate vreuna dintre compozitiile moderne care ii fac pe cei din casa sa ma intrebe daca am cumparat discul in urma pierderii unui pariu, daca nu cine stie ce cantec banal din anii â50 sau â60, ceva din repertoriul maestrului Bulumac de la carciuma "La rate" din Herastrau sau chiar un fragment de romanta cu un text insuportabil: "Unde sunt iluziile mele, care le-am avut, am tinut atata la ele, de-aia le-am pierdut...". Regretabil, dar adevarat.
Unde sunt, de pilda, OZN-urile tineretii mele indepartate? Le-a alungat internetul care nu suporta pozele trucate grosolan, care scoate in evidenta capacitatea de comunicare cel putin modesta a celor care pretind ca au fost rapiti de extraterestri, care ii prinde cu ocaua mica pe cei care au fost martorii unui fenomen inexplicabil. Mai rau, un foarte serios, foarte documentat si aparent impartial raport britanic ajunge la o concluzie care ne poate starni melancolia, exista OZN-uri, dar ele nu sunt de origine extraterestra. Pana una alta.
Ce s-a ales de uneori fiorosul, alteori blandul si bunul Yeti, abominabilul om al zapezilor din Himalaya, fara a-i mai pomeni pe verii sai nord-americani, Bigfoot si Sasquatch ? Ne-au ramas picturi murale prin Bhutan, relatari ale pastorilor locali, fotografiile unor talpi gigantice, o bucatica de piele asemanatoare cu cea omeneasca, un deget mumificat si marturia unui explorator orbit de stralucirea zapezii si aproape inghetat, un anume capitan dâAuvergne, care sustinea ca a fost salvat de creaturi inalte de aproape doi metri si jumatate pe undeva prin Sikkim.
In Scotia, monstrul din Loch Ness, alintat cu diminutivul Nessie, supravietuieste doar gratie unor fotografii de mult dovedite ca falsuri, fapt confirmat
