Patriotismul foloseste nu numai demagogilor, dar si tradatorilor pentru a se justifica. E bun si in caz de oportunism sau lasitate. Alexandru Candiano-Popescu a jucat un rol insemnat in complotul militarilor pentru detronarea lui Cuza. E cel care-l castiga de partea conspiratiei pe colonelul Nicolae Haralambie, comandantul Regimentului de artilerie din Bucuresti. Viitorul personaj caragialian isi asuma misiunea de a-i aresta pe generalii Savel Manu si Ion Em. Florescu, loiali Domnitorului. Alexandru Candiano-Popescu n-are nici un motiv sa conspire impotriva lui Cuza. Cum el insusi recunoaste, Domnitorul il "onora cu favoarea sa". Urmare a unei audiente la Palat, in iulie 1859, devine unul dintre preferati. Cuza ii da numeroase dovezi de simpatie. O recunoaste Alexandru Candiano-Popescu in "Amintiri din viata-mi": "Cind m-am batut in duel cu locotenentul de artilerie Giurascu, duel in care Giurascu a cazut mort, iar eu am fost ranit la picior, stapinitorul trimitea in toate zilele sa se informeze de sanatatea mea".

CONCLUZIE-INTREBARE. Nu e singura data cand Domnitorul ii arata public simpatie. Mai la vale de istorisirea acestui moment vine o alta istorisire. La fel de convingatoare: "Ma aflam in garnizoana la Iasi. Eram in vizita la batrinul general Bals. Deodata intra fara veste in salon si Voda Cuza, care venea tot in vizita. Intilnindu-ma, zise gazdei: - Candiano este unul dintre cei mai buni si mai iubiti ofiteri ai mei. Eram locotenent atunci". Din astfel de imprejurari, autorul toarce o concluzie-intrebare: "Cind capul statului ma inconjura astfel cu binevoitoare-i protectie, puteam oare sa nu-l iubesc, cu tot focul tineretii mele?".

Suntem in anii 1859-1866. Ostirea autohtona era abia la inceput. Cuza n-a intervenit direct pentru promovarea lui Candiano-Popescu. In conjunctura de atunci insa, astfel de bunavointe fatise de la Conducatorul tarii ii