Mi-aduc aminte cu precizie clipa cand l-am vazut prima data intr-o scena dintr-un serial american: inalt, frumos si semet - un palmier. Inca de atunci mi-am dorit foarte mult sa stiu cum il cheama, din ce familie face parte. Puteam oare visa in continuare la el?
Nu voiam sa-mi afle nimeni taina, sa nu creada ca mi-am pierdut mintile. Eram o copila pe atunci, mi-era greu sa spun de ce imi place si sa-l descriu in cateva cuvinte. Imi placea pur si simplu: fiind de pe alte meleaguri, nu credeam ca as putea visa sa intre vreodata si in casa mea. Avea un aer maret, superior si elegant, imi lasa impresia ca este predestinat pentru o viata de lux, si eu traiam atat de modest!
Asa a fost la inceput, cu multi ani in urma. O dragoste la prima vedere. Mai tarziu, pentru ca trebuia sa poarte un nume de alint, i-am spus simplu: Georges. Pentru multi, Georges e doar o biata planta de apartament, pentru mine e mai mult decat un palmier, e un tovaras drag, ce m-a insotit in toate peregrinarile mele, si pe care l-am ingrijit de cand era doar de doua palme, iar acum ma priveste de sus, depasind 170 cm.
Pare incredibil pentru vremurile pe care le traim acum, dar eu am vazut un palmier natural, in toata splendoarea lui, abia cand am venit la facultate in Bucuresti. Si arata exact ca in locuintele somptuoase din celebrele seriale americane. Cand l-am regasit in Gradina Botanica, m-am apropiat cu sfiala si l-am privit din toate partile. Era cu mult mai impunator, de-a dreptul urias, un exemplar cu totul special, ce nu ar fi avut loc in camera mea. Dar avea si frati mai mici, si am hotarat atunci, ca din primul meu salariu sa imi cumpar o asemenea planta, care sa incapa intr-o camera de bloc. Nu a fost sa fie. Palmierul era mult prea scump pentru posibilitatile mele financiare si, oricum, asemenea plante se gaseau destul de rar in florarii la vanzare. Am incercat o vr
