Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Thalos şi Cogeri lucrează la depozit

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 22 mai 2006 ·

Reprezentanţii Agenda 21 continuă cu motoarele turate la maximum proiectul Depozitului Ecologic Zonal, ce urmează să fie construit la Ungheni, în apropiere de Târgu Mureş. Firma a concesionat terenul pe 25 de ani şi va duce proiectul la capăt. Antreprenorul general, firma Thalos, a decis să lucreze cu un singur executant în subantrepriză, şi anume cunoscuta firmă italiană Cogeri SRL.

Reprezentanţii societăţii italiene Agenda 21, partenerii Consiliului Judeţean, dar şi acţionarii majoritari ai Ecologica SA (90%), firma care administrează proiectul, şi-au reafirmat extrem de ferm interesul pentru depozit şi pentru continuarea lucrărilor. La ora actuală, deşeurile din Târgu Mureş sunt depozitate la Cristeşti, dar această soluţie este temporară, având în vedere faptul că în 2009 groapa trebuie închisă. Strategia naţională prevede o rampă ecologică pentru fiecare judeţ, astfel că cele funcţionale acum, care nu corespund standardelor europene de mediu, vor trebui închise. În aceste condiţii, finalizarea investiţiei la depozitul ecologic este de maximă prioritate.

Birocraţie învinsă

Proiectul Depozitului Ecologic Zonal, care se construieşte la Ungheni, va continua, în ciuda agitaţiei manifestate de executivul Consiliului Judeţean şi de către unii consilierii judeţeni care s-au arătat sceptici cu privire la ducerea la bun sfârşit a investiţiei.

Reprezentanţii Agenda 21 au recunoscut că există anumite interese ca investiţia să se deruleze mult mai încet decât au gândit-o investitorii italieni, pentru că, probabil, anumite persoane din preajma Consiliul Judeţean ar vrea să-şi promoveze firmele prietene în acest proiect. Începerea execuţiei depozitului a fost întârziată de obţinerea autorizaţiilor de construcţie şi de mediu necesare, procedură care a durat un an. Birocraţia a fost însă învinsă.

Investitorii din Agenda 21 au aşteptat 3 ani pentru

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum 3 ore
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 11 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 8 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 5 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 4 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 4 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 7 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 5 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Premiul Nobel pentru Pace, cu miză geopolitică. Ce șanse are Donald Trump

Adevarul acum 31 minute
Premiul Nobel pentru Pace va fi anunțat vineri, 10 octombrie, pe fondul unui climat internațional tensionat, marcat de conflicte armate, crize umanitare și instabilitate geopolitică. Printre cei care aspiră la distincție se numără și președintele am

Vremea

București
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°