Faptul ca, in acest moment, toata lumea pare hipnotizata de perspectiva integrarii nu este chiar cel mai bun lucru. Evident, insa, imi este greu sa cred ca acest registru demagogic, apocaliptic, este cel potrivit pentru o asemenea discutie. In ziua in care mai toata Romania astepta cu sufletul la gura Raportul de monitorizare al Comisiei Uniunii Europene, doi tineri distribuiau fluturasi trecatorilor care coborau Copoul. Initial, dupa felul mai curind blazat cu care cei doi isi faceau treaba, m-am gindit ca ar putea fi vorba de obisnuitele reclame cu privire la cea mai recenta metoda de tratare a depresiilor din dragoste. Tot despre un soi de dragoste vorbea si continutul fluturasului. Numai ca, de aceasta data, boala urma sa fie inevitabila si colectiva. Sursa acestei patologii este pasiunea oarba a bietilor romani pentru Uniunea Europeana. Din acest motiv, bravul nostru popor si-a pierdut uzul ratiunii, de unde cvasi-unanimitatea (90%) favorabila aderarii. In fapt, insa, aceasta masiva opinie are la baza o cel putin egala ignoranta: "romanii nu au habar ce presupune aceasta integrare si cum le va afecta ea vietile". Iar aceasta se datoreaza, pe de o parte, faptului ca, mai intii, "Romania a fost singura tara candidata ai carei cetateni nu s-au pronuntat prin referendum asupra aderarii", iar, apoi, ca romanii "nu au fost informati cu privire la costurile integrarii". Nu se spune de ce s-a intimplat astfel, dar putem banui ca la mijloc ar putea fi un act de tradare. Oricum, concluzia acestui silogism al apocalipsei este ca "in momentul ianuarie 2007", bietii romani, care pina acum o duceau ca in sinul lui Adam, vor suferi, "un soc". Sa recunoastem, totusi, ca un soc nu este sfirsitul lumii si ca, la rigoare, pot exista si socuri cu finalitate benefica. Totusi, in ce priveste cele doua premise de plecare (problema referendumului si lipsa de informare), am unele motive