Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carbid Fox luptă pentru redresare

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 22 mai 2006 ·

Noua conducerea a Combinatului Carbid Fox beneficiază de o încredere sporită la bursă, aceasta fiind explicaţia pe care a oferit-o Sorin Ignat, directorul societăţii. Acţiunile societăţii au crescut cu 39 la sută săptămâna trecută, iar ieri au scăzut brusc, cu 13 la sută, ajungând la 450 ROL. Cu toate acestea, surse din domeniul bursier apreciază că există un interes crescut pentru Combinatul Chimic din Târnăveni.

Noul Consiliu de Administraţie al societăţii este format din Ana Borcoman, Constantin Olteanu, Maria Şerban, Violeta Lup şi preşedintele Sorin Ignat. Noua structură a fost aleasă în urma Adunării Generale a Acţionarilor, care a avut loc pe 27 aprilie. Conducerea societăţii anunţă că fabrica de carbid va funcţiona din această lună până în decembrie. "Dorim să ne redresăm, iar investiţiile sunt prevăzute doar pentru anul viitor", a precizat Ignat care a asigurat că nu vor interveni modificări în ceea ce priveşte numărul angajaţilor.

La sfârşitul primul trimestru al lui 2006, societatea înregistra datorii de peste cinci milioane RON. "Avem ca scop obţinerea unui profit mic, dar valoarea acestuia este dependentă de ritmul de funcţionare al societăţii", a apreciat Ignat.

Carbid Fox are ca obiect principal de activitate fabricarea şi comercializarea carbidului, dar şi materialele desulfurante de pe piaţa internă. 66,67 la sută din acţiunile companiei sunt deţinute de persoane fizice şi juridice, iar restul de Asociaţia Carbid Fox PAS.

Perioada prin care trecem este una foarte dificilă, iar singura şansă este ca redresarea să fie una constantă în următoarele luni", Sorin Ignat, director general Carbid Fox Târnăveni

Corina ALBOTA

Noua conducerea a Combinatului Carbid Fox beneficiază de o încredere sporită la bursă, aceasta fiind explicaţia pe care a oferit-o Sorin Ignat, directorul societăţii. Acţiunile societăţii au crescut cu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 6 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 2 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 2 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 5 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

O șoferiță a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Brăila (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii Biroului Rutier Brăila au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în parcarea Kaufland, din cartierul Viziru, a avut loc un accident cu pagube materiale. Potrivit IPJ Brăila, p

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°