Terenul de Golf de la Pianu de Jos (judetul Alba) a gazduit, la sfarsitul saptamanii trecute, una dintre cele mai importante competitii de profil organizate in Romania.
Manifestarea, la care au fost invitati importanti oameni de afaceri, politicieni si pasionati ai acestui sport, a fost dotata cu premii pe mai multe categorii.La categoria I de jucatori au fost acordate trei premii (premiul I, II si III). La fel s-a intamplat si la categoria a II-a, unde, de asemenea, au existat trei premii. Cate un premiu s-au acordat si la categoriile "Lady" si "Junior".
Dorin Mihai l-a detronat pe Septimiu Valasutean
Castigatorul absolut al turneului, Dorin Mihai, a acumulat 47 de puncte si a fost ajutat de handicapul cu care a intrat in joc. El a preluat trofeul "Alba Golf Challenge", in greutate de aproape 2 kilograme, turnat in argint de mesteri italieni, de la castigatorul de anul trecut, Septimiu Valasutean.
Cupa i-a fost inmanata de presedintele Consiliului Judetean, Ion Dumitrel, care s-a declarat incantat de amploarea pe care a luat-o competitia.
Trofeul este transmisibil, iar castigatorul il pastreaza un an, pana la urmatoarea editie a competitiei. Numele castigatorului fiecarei editii va fi trecut pe o placuta. Daca unul dintre jucatori castiga de trei ori (cumulat) trofeul, are dreptul sa il pastreze definitiv.
Celelalte premii nu sunt transmisibile, insa si acestea au fost lucrate in Italia, din argint, si au gravate pe ele simbolurile judetului Alba, mascota competitiei si sigla Clubului de Golf "Paul Tomita".
Pe locul I, la categoria I, s-a clasat Petru Muntean, iar pe locul al II-lea, multiplul campion Viorel Coman (cel care a reusit si "nearest to pin"). Gabriel Iusan s-a situat pe pozitia a treia. Un alt fa