Sâmbătă seara Clubul David a fost gazda a unui
eveniment inedit, lansarea albumului de satiră politică
a lui Daniel Făt. Lansarea s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, publicul reghinean fiind entuziasmat de interpretarea de excepţie, condimentată cu multe momente comice gustate din plin de auditoriu. Solistul a acceptat să răspundă la câteva întrebări.
* Reporter: Ce te-a inspirat să compui acest album?
Daniel Făt: Albumul este dedicat, dar interzis politicienilor, mai precis păcălitorilor noştri. Lansarea a avut loc în data de 1 aprilie în Green Hours la Bucureşti. Evenimentul din această seară face parte din cadrul turneului de promovare care a cuprins şi oraşul Târgu-Mureş.
* Rep.: De ce ai ales să îţi promovezi albumul în Reghin?
D.F.: De Reghin se leagă debutul meu în muzica folk, prima participare la un astfel de festival fiind în anul 1997 la "Chitara de Argint".
* Rep.: Povesteşte-ne câteva lucruri despre noul album.
D.F.: Albumul intitulat "Nu te-ntinde broască-n tău" este cel de-al treilea album lansat şi pentru care am fost producător. Albumul este produs de A&A Records şi cuprinde 23 de cântece pe texte de critică socio-politică. Stilul muzical abordat este folk-punk-acoustic, albumul marcând o colaborare cu chitaristul Mihai Lojewski. Turneul de promovare se va continua cu lansarea noului album în Baia Mare, Arad, Timişoara, Cluj-Napoca şi Alba Iulia.
În finalul interviului acordat, Daniel Făt ne-a declarat că unicul proiect de viitor aflat în atenţia sa este ca publicul să se simtă bine la concertele sale. Sperăm în repetarea acestui tip de evenimente care se bucură întotdeauna de un succes răsunător în rândul publicului şi constituirea acestor manifestări în preocupări constante ale vieţii reghinenilor amatori şi consumatori de divertisment de calitate.
Daniel Făt este absolvent al Univesităţ