Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masorul violator

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 22 mai 2006 ·

Thierry Chichportich, supranumit "masorul celebrităţilor" pentru că a lucrat cu vedete precum Monica Belluci, Penelope Cruz, Tom Cruise sau Sylvester Stallone, a fost condamnat de justiţia franceză la 18 ani de închisoare fiind găsit vinovat de violarea şi agresarea sexuală a 13 tinere. În plus, juraţii de la Tribunalul din Nice i-au interzis să mai practice vreodată meseria de masor.

Potrivit acuzaţiei, Chichportich, de 47 de ani, se folosea de reputaţia sa pentru a atrage la el acasă tinere, cărora le propunea o şedinţă gratuită de masaj în cursul căreia le viola după ce le obliga să ia nişte medicamente. (I.B.)

Fără reanimare

Pentru a se asigura că îi va fi respectată ultima dorinţă, o octogenară americană nu a ezitat să-şi tatueze mesajul "Fără reanimare" pe piept. Prin acest tatuaj pe care şi l-a făcut în luna februarie, Mary Wohlford, în vârstă de 80 de ani, şi-a exprimat în mod clar dorinţa de a nu fi reanimată în cazul în care va ajunge la spital din cauza unei boli. Ea a lipit de asemenea un bilet cu ultima sa dorinţă pe frigider.

"Oamenii ar putea crede că sunt nebună, însă nu-mi pasă. Uneori, ideile cele mai trăsnite sunt cele mai evoluate", a declarat Mary Wohlford.

Mai mulţi medici şi jurişti au precizat că au îndoieli în legătură cu caracterul de constrângere al mesajului femeii, în cazul în care acesta s-ar afla într-o sală de urgenţă a unui spital sau în faţa unui tribunal. Cu toate acestea, ei au salutat originalitatea gestului femeii. (I.B.)

Thierry Chichportich, supranumit "masorul celebrităţilor" pentru că a lucrat cu vedete precum Monica Belluci, Penelope Cruz, Tom Cruise sau Sylvester Stallone, a fost condamnat de justiţia franceză la 18 ani de închisoare fiind găsit vinovat de violarea şi agresarea sexuală a 13 tinere. În plus, juraţii de la Tribunalul din Nice i-au interzis să mai practice vreodată meseri

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum o ora
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 6 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 2 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 4 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

Bolojan: Dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o hotărâre de Guvern în acest sens, practic nu mai pot fi organizate alegeri anul acesta în Bucureşti/ Nu avem acord în coaliţie pentru organizarea în această toamnă a alegerilor

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă săptămâna viitoare nu va fi adoptată o hotărâre de Guvern privind organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, atunci scrutinul nu mai poate fi organizat în acest an. ”Eu, personal, cred că cu cât se or

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°