In satul Ciosa, din judetul Bistrita-Nasaud, vara tine doar doua luni pe an. In rest e iarna si intuneric, fiindca nu exista lumina electrica. Si nici speranta. Tinerii pleaca la munca, lasandu-si propriile pamanturi pustiului.
Povesti de la marginea lumii
In norul alb prin care merg, se aude mai intai fornait de cai. O sanie se apropie, in tacere, ca o naluca. E o sanie cu fan, si in varful capitei disting doua mogaldete negre. Una dintre ele tine haturile cailor, cealalta duce mana la palarie, in semn de salut. Sania se afunda lin, in norul alb. As fi zis ca e o inchipuire, daca n-ar fi ramas, presarat in aer, mirosul fanului, mirosul dulce al verii de anul trecut. Apoi o voce de nicaieri se-aude: "Tine urma!".
De doua ore urc prin munti, cautand satul Ciosa. Am pornit din Bistrita pe valea Bargaielor spre cea mai izolata asezare din zona. Masina a urcat doar pana "la bariera". In munte e inca iarna si zapada e tot mai mare, pe masura ce urc. Drumul serpuieste pustiu prin vai si pe costise. Tin urma de sanie: un pas intr-o parte sau alta, si intru in zapada pana la brau. Cerul e alb, pamantul e alb, aerul - un nor. Merg printr-un alb fara orizont, ca de inceput de lume. Fara sus, fara jos. Din cand in cand, in jurul meu apar capite, case stravechi din lemn si garduri din barne. Apoi dispar, inghitite de albul fara fund. Ma trezesc la o poarta pazita de un fag urias si de-un om fara un ochi, scund si nebarbierit. Ii spun ca vreau sa raman o noapte in sat si el imi arata o biserica asezata pe un tapsan. "La casa de langa biserica ati pute gasi gazduire. La Ioana Forfota. Fecioru ei ii... cum sa va spun... ii la temnita. O violat cu altii o fata, la discoteca. Da femeia ii buna la suflet si primitoare." Brazi gigantici apar pe marginea drumului, cate doi-trei. In petele negricioase de culoare ghicesc padurea. Pe varful unui deal ma opresc.
