De la Freud incoace au existat multe teorii „infratite“ cu publicitatea. Tot felul de formule perverse, create in laboratoarele de psihologie, ar fi vinovate de spalarea creierului consumatorului sau de crearea unor false nevoi pe care acesta le-ar fi respins in conditii normale de luciditate.
Dintre toate insa, numai cea privind perceptia subliminala a picat in „colimatorul“ legii, regasindu-se obsesiv in reglementarile din majoritatea statelor. Aceasta cu toate ca, de-a lungul celor aproape 50 de ani de existenta in ilegalitate, niciunul dintre foarte putinele cazuri depistate nu a putut fi transat cu un verdict clar.
Exista un curent de opinie destul de puternic potrivit caruia publicitatea ne-ar cotrobai prin cele mai ascunse cotloane ale mintii, determinandu-ne sa ne comportam la magazin precum cainele lui Pavlov sau sa avem tot felul de pofte ciudate, fara o explicatie rationala. E greu de crezut ca marile corporatii nu ar fi ravnit la arsenalul psihologiei pentru atacurile de marketing.
Dar cat la suta e creatie si cat la suta conspiratie nu vom sti, probabil, prea curand.
Originile isteriei subliminale
Isteria subliminala a fost declansata in anul 1957, cand un anume Vicary a anuntat public ca tocmai a infiintat o agentie de publicitate „Subliminal Projection Company“, care urma sa exploateze stimulii subliminali.
El a spus ca, in timpul unui film care se derula intr-un cinematograf din New Jersey, ar fi proiectat flash-uri de 1/3.000 de secunda, continand indemnurile „drink Coke“ and „eat popcorn“. In urma acestui experiment, vanzarile la aceste produse ar fi crescut spectaculos. Atunci, niste senatori americani au hotarat ca aceasta practica trebuie interzisa.
Desi cativa ani mai tarziu, intr-un interviu acordat revistei Advertising Age, Vicary a recunoscut ca experimentul nu a fost
