Mie, personal, mi s-a intamplat rareori sa-ntalnesc un om de calitatea lui Volodea. De ingenuitatea si dezinteresarea lui. De bunatatea si naivitatea lui, de care au profitat si profita atatia. Desi evreu ca origine si cetatean american, nu cunosc un om mai roman decat el, mai obsedat de Romania, mai atasat de istoria si valorile ei, mai bun cunoscator al vietii romanesti de azi In 1997 am beneficiat de o bursa Rockefeller la Belaggio, in nordul Italiei, pe malul lacului Como. Am stat la faimoasa vila Serbellone, intr-un peisaj care nu era de pe acest pamant: chiparosi si maslini pretutindeni, orasele pitoresti presarate pe malul unor ape de acel verde intens pe care numai lacurile glaciare il pot avea, iar peste lac - Alpii uriasi, albastrui, inzapeziti in miez de vara. Ea insasi o opera de arta, vila adapostea picturi, sculpturi si tapiserii vechi si nobile. Am dormit, de necrezut, in toata acea perioada, intr-un pat cu baldachin, cum vezi doar in filme, si am mancat serile cu tacamuri de argint, pe cand un cuartet de coarde ne canta muzica baroca din secole fara-ndoiala mai bune decat al nostru. Daca ma veti intreba cu ce meritam eu, un amarat de roman care traia la etajul opt al unui bloc lepros din Colentina, un astfel de rasfat regesc, va voi raspunde sincer: nu stiu. Fapt este ca ma aflam acolo si ca aduceam, intre colegii mei, pata de pitoresc a unui ins prost imbracat, cu dintii stricati si fara nici un ban, care umbla fericit de colo-colo printre chiparosi, oglinzi si ingeri pictati in guasa stravezie.

Dar nu despre aventurile mele nord-italiene voiam sa vorbesc, ci despre un lucru care, atunci, m-a mirat si m-a emotionat adanc. Intr-o dupa-amiaza, neavand ce face, am mers in biblioteca si m-am apucat sa rasfoiesc volumele masive editate de fundatie, cele cu fotografiile si CV-urile bursierilor din anii trecuti. Am fost uimit cati laureati Nobel,