Dupa plimbarile lui Tudor Arghezi cu bastonul prin Bucuresti, au urmat cele ale lui Ceausescu Nicolae, cu buldozerul prin Bucuresti, iar dupa 1989, plimbarile cu Catedrala prin Bucuresti: o punem acolo sau o punem dincolo.
A venit randul aviarei sa plece la plimbare prin Bucuresti, eveniment unic, de vreme ce suntem prima capitala europeana in care a patruns aceasta gherila, nevazuta ca mai toate gherilele.
Si ne mai suparam cand fostul presedinte german, Roman Herzog, spune ca e o gluma proasta cea cu integrarea noastra (si a Bulgariei, de altfel, dar cu ce ne incalzeste asta?) in Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, fara sa fi indeplinit conditiile cerute imperios de organismele oficiale care supravegheaza procesul largirii UE.
Ne miram pentru ca nu ne-am mirat, atatia ani, ca, desi se zicea ca ar fi avut loc o revolutie, cei care o castigasera erau de fapt cei care - credeam noi - o pierdusera. Pentru acestia, desigur, intrarea in Uniunea Europeana reprezenta adevarata revolutie, aceea in urma careia n-ar mai fi putut sa-si ridice pretentiile atat de sus, la Presedintie, Parlament, Guvern s.a.m.d.
Ca sa fiu drept, a existat si lume care s-a mirat, ba chiar a incercat sa si combata ascensiunea vechilor nomenclaturisti sau simpli fripturisti ai vechiului regim, dar, vorba lui Paul Everac de la Televiziunea Romana Libera, erau "putini". Or, democratia se practica pe baza de numar, nu de valoare personala si de cine stie ce antecedente.
Daca majoritatea l-ar fi vrut pe Ceausescu, in cazul in care acesta n-ar fi fost lichidat din ordinul lui Ion Iliescu, atunci pe Ceausescu l-am fi avut presedinte ales, chiar si la 20 mai 1990 si poate si mai tarziu.
Faptul ca orasul-capitala a Romaniei, tara ce se si crede, prin reprezentanti, intrata in UE, se termina, in campie, cu ulite prafuite, lipsite de ca
