Din cind in cind, Romania apare integral. Iese la suprafata, ca un submarin taranesc. Se vad, deodata, toate lucrurile adevarate si toate fiintele uitate. Realitatea intrece pretentiile si putoarea bate integrarea.
In asemenea momente, forta gripei aviare sau destainuirile sociale ale mineriadelor descriu Romania reala: o tara cu sateni cazuti din CAP-uri direct in treninguri, un stat cu o capitala mlastinoasa si pasari la curte, o lume care e impreuna numai in clipele rare in care noroiul improscat de jeep il leaga pe mirlanul de la volan de prostul din sant.
Problema acestei lumi e ca se simte bine si functioneaza cu spor. Adica pluteste si supravietuieste dupa o metoda veche, pe care nimeni n-a reusit sa o contrazica sau sa o scoata din joc.
Lumea romaneasca nu duce lipsa de sfetnici, dar crede, mai departe, in misterul mizer care i-a garantat perpetuarea: nemiscarea. Acest motor tacut e singurul mod incuviintat de evolutie (n-are a face ca e o involutie). Dinauntru, politicienii si, in genere, noua politica democrata nu au clintit aproape nimic. Era normal, caci fac parte din aceeasi lume.
Din afara, sfortarea e mai bine ticuluita, dar si mai putin intelegatoare. Uniunea Europeana plateste, promite, ameninta, amina, dar nu patrunde pina la capat misterul din Andronache, sector 2, viitor stat membru, fara canalizare. Iar cine nu intelege se inspaiminta. Reactia lui Roman Herzog, fost presedinte al Germaniei, nu e trucata.
Herzog a declarat, de curind, ca admiterea Romaniei si a Bulgariei e o farsa. Asa e. Dar asta nu inseamna ca lumea romaneasca ar fi neserioasa. Ba e cit se poate de serioasa si stie bine ce face! Desi e foarte tirziu, Herzog si colegii sai de civilizatie occidentala ar trebui sa inteleaga cum functioneaza farsa si de ce n-a reusit monitorizarea europeana sa ii puna capat.
Punc
