După Paşti s-a dat liber la nunţi. De atunci, la fiecare sfârşit de săptămână, Casa Căsătoriilor geme de atât de multe perechi care, mânate de dragoste, vor să spună acelaşi nemuritor "DA".
Doar în acest sfârşit de săptămână, în decurs de aproximativ două ore, peste 15 perechi şi-au unit destinele în faţa stării civile şi în faţa lui Dumnezeu. Zona centrală a oraşului le făcea pe cele mai superstiţioase persoane să se întrebe cu ce au greşit, de nu mai pot scăpa de mirese. Pentru că, de la cele două Biserici, Ortodoxă şi Catolică, până la Starea Civilă şi până la Cetate, miresele, mirii, nuntaşii şi muzicanţii, treceau aproape în şir indian. Tradiţionalele poze din primele momente de viaţă ale noilor cupluri, făcute lângă Cetatea Medievală, făcea ca traficul să fie aproape imposibil.
Stând şi privind de pe margine, ca simplu spectator, o întrebare sâcâitoare nu-mi dădea pace. Câţi dintre cei care am trecut prin aceste momente, ne mai aducem aminte de acele clipe? Şi dacă ne amintim de ele, ce fel de amintiri sunt cele mai puternice?
Cele legate de emoţia rochiei albe de mireasă, de emoţia de a fi alături pentru totdeauna de "omul din vis", sau amintirile din timpul nunţii?
Amintiri, amintiri
Ce este nunta? În afara motivului de distracţie, este practic un şir lung de ritualuri. O serie de ritualuri pe care le respectăm pentru că aşa cere datina, pentru a le face pe plac părinţilor noştri şi, în cele mai multe cazuri, pentru că nu ştim nimic despre ele, decât din auzite. Cele mai multe perechi s-au simţit penibil atunci când la "momentul adevărului", starostele, cel care adună darurile, strigă cât îl ţine gura, suma pe care a dat-o cutare sau cutare. "Nu am ştiut că aşa se vor petrece lucrurile. Când o rudă din partea mamei, ajuns staroste la noi la nuntă a ajuns cu adunatul darului la rudele din partea tatălui meu, au ieşit la iveală