Procedurile de restituire a proprietatilor sunt o mina de aur pentru speculantii din sectorul imobiliar, iar coruptia din Administratia Publica alimenteaza astfel de afaceri indoielnice. Aprecierile ii apartin ambasadorului Germaniei la Bucuresti. Letargia, aroganta si coruptia isi gasesc teren fertil in Administratia Publica din Romania, este de parere ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Wilfried Grüber.
Aflat la Arad, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii "Vasile Goldis", Grüber a criticat dur "o parte" a functionarilor publici din Romania, acuzand "birocratismul puternic" ce caracterizeaza acest sector. "Letargia se imbina cu aroganta, iar coruptia continua sa infloreasca. Acest lucru face ca pentru multi cetateni, birocratia sa constituie o experienta cotidiana amara", a spus ambasadorul, conform unui comunicat de presa remis de ambasada.
AVERTISMENT. El s-a declarat revoltat si de felul in care decurge procesul de restituire a proprietatilor, afirmand, extrem de transant ca "rechinii afacerilor imobiliare se imbogatesc prin metode indoielnice". Si a reamintit ca, desi raportul de monitorizare dat publicitatii saptamana trecuta a consemnat progrese importante in pregatirile de aderare ale Romaniei, exista inca deficiente. Acestea nu ar trebui subapreciate ca fiind de ordin tehnic, a avertizat Grüber, transmitandu-le romanilor sa continue reformele politice, economice si sociale, "intrucat fac acest lucru in propriul interes".
NEOBISNUIT. Declaratiile ambasadorului Germaniei sunt de o severitate care nu caracterizeaza discursurile sale obisnuite. Tonul trimisului Berlinului a fost mai degraba prudent si ponderat la fiecare aparitie publica. Cunoscuti pentru declaratii extrem de transante au devenit fostul ambasador al SUA, Michael Guest, dar si seful misiunii diplomatice a Marii Britanii, Quinton Quayle, care tocma