Veşti bune pentru localnicii închişi în 10 focare. Comandamentului Judeţean Antiepizootic a stabilit relaxarea măsurilor de carantină pentru localităţile: Codlea, Feldioara (comuna Ucea), Şoarş, Beclean, Viştea de Jos (comuna Viştea), Veneţia de Jos (comuna Pârău), Lovnic (comuna Jibert), Săsciori (comuna Recea), Racoş şi Stupini – Braşov.
Viaţa revine la normal
În aceste localităţi s-a finalizat acţiunea de eutanasiere a întregului efectiv de păsări şi s-a efectuat dezinfecţia de fixare şi dezinfecţia a II a principală. Astfel, localnicii sunt liberi să iasă şi să intre după pofta inimii din şi în localitate. Viaţa lor va reveni la normal pentru că nu vor mai trebui să achiziţioneze alimente prin transbordare, autoturismele vor putea să staţioneze, trenurile vor opri din nou în gări, iar navetiştii se vor putea întoarce la muncă şi la şcoală. Singura măsură de prevenţie împotriva răspândirii virusului aviar păstrată de autorităţi sunt dezinfectoarele de la intrarea şi ieşirea din localităţi.
Comandamentul Judeţean mulţumeşte cetăţenilor din cele 10 focare pentru înţelegerea şi sprijinul acordate în aceste zile, dar în acelaşi timp le recomandă să păstreze în continuare, cu maximă stricteţe, normele sanitar - veterinare şi de protecţie a sănătăţii publice. Veşti bune pentru localnicii închişi în 10 focare. Comandamentului Judeţean Antiepizootic a stabilit relaxarea măsurilor de carantină pentru localităţile: Codlea, Feldioara (comuna Ucea), Şoarş, Beclean, Viştea de Jos (comuna Viştea), Veneţia de Jos (comuna Pârău), Lovnic (comuna Jibert), Săsciori (comuna Recea), Racoş şi Stupini – Braşov.
Viaţa revine la normal
În aceste localităţi s-a finalizat acţiunea de eutanasiere a întregului efectiv de păsări şi s-a efectuat dezinfecţia de fixare şi dezinfecţia a II a principală. Astfel, localnicii sunt liberi să iasă şi să intr