- Diverse - nr. 100 / 24 Mai, 2006 Ideea a pornit de la doamna psiholog Angelica Moldovan, ai carei discipoli au pus aceasta problema foarte drastic, in legatura cu piesa lui Lucian Blaga, foarte iubita de majoritatea scolarilor. Este logic de ce recenta montare a Teatrului National s-a bucurat de succes la Paris. Cel putin asa cum se vede din sala (si) in regia lui Cristian Ioan, personajul Negru Voda nu este la fel de vinovat ca Mesterul Manole, care provoaca omuciderea si pruncuciderea pentru ca sa construiasca, dupa cum reiese din slideurile proiectate, o cladire oarecare, egala ca importanta cu oricare alta din lume, incepand de la piramide, care nu au necesitat sacrificii umane, pana la zgarie-norii care s-au facut pe bani multi, cladiri frumoase, dar reci ale Occidentului, construite doar de fatada, pentru clatirea ochilor dar neimplicarea sufletului. In varianta Teatrului National din Targu-Mures, Manole isi sacrifica intreaga echipa, de la inceput pana la capat, cu lasitate, in loc sa cada ultimul in gol, ar fi trebuit sa sara primul de pe manastire pentru ca, eventual, printr-o minune, sa ii salveze si pe ceilalti! Faptul ca este ultimul (sin)ucis fara scapare reprezinta o idee in neconcordanta cu morala crestina. In varianta televizata a Olimpiei Arghir, Mesterul Manole era vazut intr-un mod christianic. Aici Nicolae Cristache seamana (doar) fizic cu Marius Bodochi, dar nu este acelasi Manole care moare pentru o cauza nobila, ci unul care, pentru placerea egoista a lui Negru Voda (personaj interpretat cu forta de Edi Marinescu) de a-si desfata privirea cu o opera de arta, si pentru rasplata pe care o primeste, precum Iuda, este un criminal cu sange rece. Mesterii sunt cei asezati de Cristian Ioan in centrul legendei (remarc evolutia actorilor lui Liviu Pancu si Razvan Vicoveanu, inclusiv ca dansatori), intr-un spectacol care fura privirea si (mai ales)