Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii dispăruţi – un apel la ajutor

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 24 mai 2006 ·

Un bilanţ trist, întocmit de-a lungul a mai multor ani, a dus în anul 1983 la decizia ca ziua de 25 mai să fie declarată Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi. Organizaţia Salvaţi Copiii România, parte integrantă a forului internaţional, va organiza cu ocazia acestui eveniment o campanie de informare asupra fenomenului dispariţiei copiilor, a riscurilor şi consecinţelor traumatice la care pot fi expuşi copiii şi familiile lor.

Conform datelor furnizate de Direcţia pentru Investigaţii Criminale, Serviciul Urmăriri, de la începutul anului 2006 şi până azi a fost solicitată urmărirea generală pentru 421 de minori declaraţi dispăruţi. Din aceştia, au fost găsiţi 391 de copii, 29 având vârsta până în 10 ani, iar ceilalţi 362 între 10 şi 18 ani. Au fost cazuri fericite, dar alte familii aşteaptă încă un miracol. Poliţia continuă investigaţiile în cazul a 328 de copii dispăruţi încă din anul 2000. Speculaţiile nu îşi au locul într-o astfel de statistică neagră, dar se presupune că mulţi dintre ei se pot afla în situaţii traumatizante, precum trafic de fiinţe umane, exploatare prin muncă, sclavie, abuz fizic şi sclavie sexuală. Alarmant este că, de la an la an, numărul copiilor dispăruţi a înregistrat creşteri îngrijorătoare. Numai în anul 2005, numărul lor a fost cu 50 la sută mai mare faţă de ultimii cinci ani, iar în 2006, raportat la perioada din anul precedent, numărul dispariţiilor a crescut cu 21 la sută. Ţările Europei s-au unit pentru a încerca să pună capăt acestui fenomen incredibil. Pe data de 25 mai în Austria, Belgia, Cehia, Germania, Grecia, Franţa, Portu.galia, Marea Britanie, România, vor fi organizate evenimente speciale. La Târgu Mureş, Centrul de Consiliere pentru familie, din Strada Trebely nr. 7, va organiza o masă rotundă. Iar în Complexul Weekend, începând cu ora 14, în memoria copiilor dispăruţi, se vor împărţi garoafe şi se vor distrib

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 19 minute
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 4 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 40 minute
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 7 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 3 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

UPDATE - România a câştigat cu 2-1 meciul amical cu Republica Moldova

News.ro acum 33 minute
Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1, selecţionata Republicii Moldova, într-un meci amical. A fost primul meci disputat între cele două reprezentative în România, care va conta în palmaresul oficial. Româ

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum o ora
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraţilor e jalon în PNRR. Sper că la următoarea şedinţă a CCR se va închide acest subiect

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţ

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
Iasi
acum

11°
joi

11°/12°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

10°
joi

8°/17°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°