Guvernul nu mai vrea "miscari de strada". Pentru aceasta, membrii Executivului s-au gandit si la o solutie: sa inceapa discutiile cu reprezentantii confederatiilor sindicale in vederea elaborarii unui pact social.
Concomitent, grupuri de lucru mixte, formate din responsabili de la nivelul ministerelor si din partenerii sociali, vor analiza, negocia si identifica solutii pentru revendicarile prezentate in comun de CNS Cartel Alfa, Blocul National Sindical, CSDR, CNSLR-Fratia.
"Asigurarea stabilitatii sociale pentru pregatirea Romaniei pentru aderare este extrem de importanta. Vreau ca Romania sa intre in UE, in 2007, ca un fruntas, care indeplineste criteriile de aderare, si nu ca un codas, impins de la spate. Acest lucru este pe deplin realizabil, dar avem nevoie si de sprijinul confederatiilor sindicale", a afirmat premierul Calin Popescu Tariceanu, in urma cu doua zile, in cadrul intalnirii cu liderii celor patru confederatii sindicale.
In cadrul acestei intalniri, liderii sindicali au prezentat lista comuna de revendicari, care vizeaza sase capitole majore: politicile salariale, politicile in domeniul utilitatilor, politicile privind ocuparea fortei de munca, politicile industriale, cadrul legislativ in domeniul relatiilor industriale si politicile in domeniul social.
Totodata, a fost convenita formarea mai multor grupuri de lucru mixte care sa preia problemele cuprinse in lista de revendicari a confederatiilor sindicale. Aceste grupuri vor incepe sa functioneze in perioada imediat urmatoare, dupa un calendar pe care il vor stabili de comun acord.
Astfel, grupul de lucru pe politici salariale, existent in acest moment la Ministerul Muncii si format din ministrul de stat Gheorghe Pogea, Ministerul Finantelor, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Comisia de Prognoza, Institutul National de Statistica si partenerii so