Ideea de a cerceta fericirea oamenilor care lucrează în multinaţionale poate părea un pic curioasă. În spatele întrebării nu se află presupunerea că multinaţionalele ar fi un loc deosebit de nefericit în care să lucrezi, ci mai degrabă faptul că deseori angajaţii acestor organizaţii sînt mai puţin fericiţi decît se aşteptau. O primă cauză pentru aceste dezamăgiri este, probabil, nivelul foarte ridicat al aşteptărilor - multinaţionalele fiind privite deseori ca un loc mitic, în care salariile substanţiale recompensează o muncă plină de sens cu nişte şefi înţelepţi. Abordarea cea mai simplă a mulţumirii constă, desigur, în aşteptările scăzute. Totuşi, există şi cauze mai interesante ale tristeţilor angajaţilor din multinaţionale.

Spre deosebire de firmele mai mici, multinaţionalele suferă de un păcat obişnuit: sînt birocratice. Salariaţii de la Orange au fost poate cei mai fericiţi cînd Vodafone i-a cumpărat pe Connex: acum au şi ei pălăria lor de aprobări şi durează trei zile pînă mută o hîrtie. Capra vecinului stă şi ea pe un teanc de dosare.

Dacă restrîngem definiţia conceptului de "multinaţională" la acele companii în care angajaţii au contact cu modele de comportament standardizate la nivel internaţional, excluzînd firmele care pun banii străini să lucreze într-un mod integral românesc, atunci este de la sine înţeles că persoanele din aceste firme se află uneori în situaţii de contact cu valori şi practici ce le sînt străine. O astfel de caracteristică bizară se referă la faptul că multinaţionalele sînt ideologice, în înţelesul nepeiorativ al cuvîntului - adică încearcă să schimbe comportamentul membrilor lor, prin modificarea ideilor lor. Pentru cetăţenii români ideologia şi seducţiile ei sînt o experienţă nouă de viaţă - cu atît mai mult pentru cei tineri. Sîntem mult mai obişnuiţi cu încercările directe de influenţare a comportamentului prin "mor