- Editorial - nr. 101 / 25 Mai, 2006 De multe ori, privind in noapte albastrul cerului, observam cate o stea cazand. Ce rol o fi avand ea in Galaxie, ce va fi insemnat aceasta pentru Univers pare greu de spus. Este clar, insa, ca acolo unde s-a intamplat fenomenul a avut loc un mare dezechilibru. N-ar fi exclus, deci, ca, intr-o buna zi, sa se intample acest lucru si cu planeta noastra. Se vede clar, contemporanii, si fiecare dintre noi, prea ne-am pus in cap distrugerea ei, iar in ciuda unor evidente clare privind iminenta unui declin, o dam, de zor, inainte. Daca milenii si milenii de-a randul Pamantul a fost socotit de catre om ca ceva sacru, acum, generatia noastra pare a nu-si mai incapea in piele, luandu-se de piept cu cel care i-a fost casa si masa, adapost deasupra capului, ogor manos pentru intreaga lui existenta, oferindu-i in timp conditii pentru se dezvolta si a se implini ca fiinta suprema, traitoare in acest spatiu generos. Odata ce omului i s-a oferit posibilitatea sa progreseze, sa descifreze cat mai mult din tainele naturii, sa dispuna de mijloacele tehnice pentru a o exploata in propriul folos, in locul unui mod superior de a-si intelege menirea, a ales calea razboinica a unei aversiuni nestavilite si crescande impotriva propriului sau binefacator. Nu i-au fost si nu-i sunt suficiente intru indestulare bogatiile scoase la iveala din depozitele adanci ale acestuia: aurul, argintul, fierul, carbunele, sarea etc., zdruncinandu-i robustetea fizica, nu i-au fost destule recoltele de grau, porumb, alte cereale, fanatele pentru animale, fructele si legumele obtinute in conditiile unei fertilitati naturale normale, nu i-a fost indeajuns cota rezonabila de lemn, pe care natura i-o oferea in dar, drept ofranda, pentru a-si acoperi nevoile decente de viata, economice, sociale, intr-o proportie in care sa nu dauneze echilibrului ecologic. De indata ce s-